Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Borbely: "Sper sa nu fim suspendati de la tranzactionarea certificatelor de emisii"

Ministrul Mediului si Padurilor, Borbely Laszlo, a declarat ca spera ca Romania sa nu fie suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, adaugand ca, din informatiile sale, o astfel de decizie nu se va lua "azi sau maine", scrie Mediafax.

Ministrul a fost intrebat referitor la faptul ca un comitet al ONU privind respectarea Protocolului de la Kyoto reunit la Bonn, in perioada 6 – 8 iulie, urmeaza sa decida daca interzice sau nu Romaniei tranzactionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, dupa ce s-a constatat ca statul roman nu a respectat in intregime indicatorii din raportarile anuale privind poluarea, asa cum impune Protocolul de la Kyoto.

Borbely a spus ca au mai fost si alte tari suspendate de la tranzactionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, dar el spera ca acest lucru sa nu se intample in cazul Romaniei, adaugand ca, din informatiile sale, o astfel de decizie nu se va lua "azi sau maine".

"Intr-adevar, avem o sesizare din partea comisiei care se ocupa de aceste raportari, avem o audiere astazi ( joi – n.r.) si se va mai discuta probabil in cursul lunii august. Au mai fost si alte tari, deci nu este nici prima si nici ultima oara cand se acorda o suspendare pe o anumita perioada si in cazul in care (se va intampla) acest lucru se poate rezolva. Este o problema de cum facem aceste raportari si anul trecut au fost bani putini pentru studii, acum am demarat studiul care ne ajuta sa avem raportarea – si audierea chiar despre acest lucru vorbeste, ca noi aratam ca am urgentat si vom corecta cu acele date suplimentare care le trebuie. Si eu sper sa nu fim suspendati. Daca vom fi suspendati, nu azi sau manie se va lua decizia, cel putin acestea sunt informatiile mele", a declarat Borbely.

Potrivit ministrului, Romania are 300 de milioane de unitati de certificate de emisii de gaze cu efect de sera pe care le poate vinde, insa mai exista "o oferta foarte puternica din partea altor tari", precum Rusia si Ucraina, in ce priveste numarul de astfel de certificate detinute.
El a refuzat sa precizeze daca tarile amintite au nu doar o oferta "foarte puternica", ci si una mai avantajoasa decat Romania, motivand ca in prezent Romania este in faza de negociere.

"In ceea ce priveste A-urile, acele certificate pe care poate sa le vanda Romania, acolo trebuie sa ne miscam repede. Poate in aceasta perioada de suspendare nu va fi posibil. Suntem in faza de negociere ca in sfarsit sa putem vinde macar o parte din aceste certificate. In 2008 si 2009 nu era legislatia pusa la punct, numai in 2010, cand am venit la minister, impreuna cu Ministerul Economiei, pentru ca ei sunt cei care semneaza contractele, am finalizat legislatia si sper ca in perioada urmatoare sa putem incheia unele tranzactii", a spus Borbely, care a aratat ca prin "perioada urmatoare" intelege urmatoarele doua luni.

Certificatele de emisii de gaze cu efect de sera sunt alocate fiecarui stat semnatar al protocolului de Kyoto. Un certificat echivaleaza cu o tona de CO2 emisa in atmosfera.

Citeste si: Romania poate aloca gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de sera in perioada 2013-2019
Poluatorii pot tranzactiona certificatele de CO2 in afara pietei de capital, investitorii nu
Intercapital a facut primele tranzactii cu certificate de emisii de CO2 la Sibex

 

spot_img

Ultimele știri