Grecia vrea sa atraga investitii de pana la 20 miliarde euro in energia solara

Grecia vrea sa devina unul dintre cei mai importanti furnizori europeni de energie solara, prin atragerea in urmatoarele decenii a unor investitii de pana la 20 de miliarde de euro, in vederea relansarii economiei, transmite Reuters, citata de Mediafax.

Autoritatile elene considera energia nepoluanta drept unul dintre putinele avantaje pe care le are economia necompetitiva a tarii, care trece prin cea mai lunga și grava recesiune din ultimele decenii, din cauza crizei datoriilor. Planul prezentat luni, numit "Proiectul Helios", implica creșterea productiei de energie solara de la 206 megawati, cat era anul trecut, la 2,2 gigawati pana in 2020 și pana la 10 gigawati in 2050, potrivit unei prezentari a Ministerului Energiei.

"Grecia are 300 de zile insorite pe an, cu aproape 50% mai mult decat Germania, liderul mondial in domeniul energiei solare fotovoltaice", a afirmat ministrul elen al Energiei, George Papaconstantinou, in prezentarea facuta la o conferinta in domeniul energiei de la Hamburg. Daca va avea succes, proiectul va ajuta și alte tari din UE sa respecte tintele comunitare pentru 2020 privind ponderea energiei regenerabile, a spus Papaconstantinou.
Proiectul a fost discutat luna trecuta, la Atena, de guvernul elen și o delegatie de oficiali germani.

Livrarea a 2,5 gigawati de energie solara din Grecia catre Europa Centrala este deja fezabil, potrivit prezentarii.

Energia regenerabila, majoritatea eoliana, acopera in prezent circa 8% din cererea totala de energie din Grecia, dar reprezinta sub 1% din productia companiei de stat PPC, unul dintre cei mai mari poluatori din Europa.

Cosmin Zaharia

Citeste:

Enel Green Power a inaugurat doua centrale fotovoltaice in Italia

Cea mai mare centrala de energie solara din Europa se deschide in Ucraina

spot_img

Ultimele știri