Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Harta marilor aduce beneficii de 600 de milioane de euro

O harta digitala a fundului marilor ar aduce beneficii de 600 de milioane de euro pe an, a anuntat Comisia Europeana.

Acum cateva zile, la Bruxelles, Comisia a adoptat Cartea verde asupra cunoasterii mediului marin.

O baza de date "coerenta, accesibila tuturor"

Noul document propune si intomirea, pana in anul 2020, a unei harti digitale a fundului marin al apelor europene. Harta se va realiza prin colectarea si integrarea datelor existente intr-o baza de date “coerenta, accesibila tuturor”.

Pentru a facilita realizarea hartii marine unice, Comisia Europeana a lansat o consultare care ramane deschisa pana la data de 15 decembrie 2012.

“Noua harta digitala multi-rezolutie continua a fundului marin al apelor europene ar trebui sa aiba rezolutia cea mai ridicata posibil si sa acopere topografia, geologia, habitatele si ecosistemele. Ea ar trebui sa ofere acces la observatii si informatii actualizate privind starea fizica, chimica si biologica a coloanei de apa si sa fie insotita de date conexe privind impactul activitatilor umane si de prognoze oceanografice. Toate aceste informatii trebuie sa fie usor accesibile, interoperabile si sa nu prezinte restrictii privind utilizarea. Harta va trebui imbunatatita printr-un proces continuu care sa ii sporeasca in mod treptat adecvarea la scop si care sa le permita statelor membre sa creasca potentialul programelor lor de observare, esantionare si studiu al mediului marin”, informeaza Comisia Europeana.

In acest moment, informatiile de acest tip sunt detinute, in paralel, de sute de institutii din Europa. Accesul la datele deja colectate precum si autorizatia de a le utiliza sunt greu de obtinut, iar integrarea datelor reprezinta un proces costisitor.

Locuri de munca noi, energie nepoluanta si alimente sanatoase

Estimarea beneficiilor financiare ale viitoarei harti marine unice a fost realizata de Maria Damanaki, comisar european pentru afaceri maritime si pescuit.
„O abordare mai structurata in ceea ce priveste cunostintele despre mediul marin poate fi benefica pentru economia europeana. Ea poate imbunatati competitivitatea celor care lucreaza pe marile si coastele noastre cu 300 milioane euro pe an si poate genera noi oportunitati in valoare de inca 200 milioane euro anual. Beneficiile reducerii gradului de incertitudine sunt mai dificil de calculat, insa estimam ca daca am putea reduce cu 25 la suta pe an incertitudinea in ceea ce priveste cresterea viitoare a nivelului marii, i-am ajuta pe cei responsabili de protejarea coastelor Europei sa economiseasca inca 100 milioane de euro anual. O prima serie de proiecte-pilot a demonstrat ca aceasta abordare este fezabila. Ne vom baza pe experienta dobândita cu ajutorul acestor proiecte”, a anuntat Maria Damanaki.

Potrivit Comisiei Europene, marile si oceanele “pot genera locuri de munca motivante si aducatoare de satisfactii care sa raspunda asteptarilor tinerilor”, pot furniza energie nepoluanta si pot indeparta, in acest mod, riscul unei catastrofe climatice.

Din spatiul marin se pot extrage proteine pentru o alimentatie sanatoasa, precum si produse farmaceutice si enzime provenite din organismele acvatice.

Mineritul marin va utiliza tehnologiile din industria petroliera

Comisia Europeana confirma si posibilitatea “mineritului marin”, care ar acoperi o parte a cererii mondiale de materii prime. Exploatarea resurselor din mari si oceane se va realiza prin utilizarea tehnologiilor de observare, de manevrare la distanta si de constructii submarine, dezvoltate pana acum, in principal, in industria petroliera.

Extinderea activitatilor umane in mediul marin va oferi noi oportunitati de ocupare a fortei de munca, corespunzator strategiei Europa 2020.

Pe de alta parte, viitoarea harta marina digitala este necesara intrucat “resursele sunt numeroase, dar nu infinite. Trebuie sa ne asiguram ca aceasta extindere a economiei albastre este sustenabila. Trebuie sa stim care este starea actuala a marii si cum poate evolua in viitor. Trebuie sa intelegem care va fi impactul schimbarilor climatice asupra oceanelor”, subliniaza Comisia Europeana.

Mihai Diac

Foto: www.6str.com

Comentariile tale pot fi postate aici

Citeste si:

Gazul caspic avanseaza spre Romania

Coralii din Noua Caledonie mutati pentru a supravietui dezvoltarii industriale

spot_img

Ultimele știri