Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Laszlo Borbely: Reteaua Natura 2000 nu este un obstacol in calea investitiilor din Delta Dunarii

Planul de Management pentru Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii a fost finalizat si urmeaza sa fie aprobat, iar regimul de protectie impus de ”Reteaua Natura 2000” nu este un obstacol in calea dezvoltarii investitiilor, potrivit ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely.

“Se pot face investitii, insa este nevoie de o evaluare adecvata, in urma careia se poate stabili care este exact locatia, dar si masurile care trebuie luate astfel incat sa nu fie afectate aceste situri Natura 2000”, a declarat Borbely, prezent ieri la Tulcea.

Ministrul a precizat ca planul de management aduce clarificari legate de situatia juridica a terenurilor si stabileste zonele in care se pot dezvolta investitii.

Cu toate ca prevede reglementari urgente pentru zona protejata a Deltei Dunarii, documentul este neaprobat de la elaborarea lui, din 2008, timp in care absenta masurilor de protectie a permis nenumarate abuzuri.

Romania risca un infringement 

Romania risca sa ajunga in fata Curtii Europene de Justitie de la Luxemburg, dupa ce comisarul european pentru Mediu, Janez Potocnik, a trimis Bucurestiului un aviz motivat in care cere statului roman sa se ocupe de „aspectele necorespunzatoare” de mediu din Delta Dunarii.

Conform unei scrisori trimise de Comisia Europeana Guvernului Romaniei in luna ianuarie, tara noastra trebuie sa convinga Uniunea Europeana, pana la sfarsitul acestei luni, ca respecta legislatia europeana de mediu in privinta protejarii habitatelor periclitate existente pe plaja Sulina.

In documentul UE privind declansarea procedurii de infringement impotriva Romaniei trimis Guvernului de comisarul de mediu Janez Potocnik se precizeaza ca ”lucrarile efectuate pe plaja Sulina vor avea un efect negativ asupra unui numar de habitate si specii protejate. Comisia este de parere ca evaluarea realizata de autoritatile nationale nu spulbera indoielile referitoare la efectele negative majore ale lucrarilor realizate”.

Cele mai multe constructii sunt ilegale

In prezent,cele mai multe constructii din Delta Dunarii sunt ilegale, iar legislatia nu prevede nici un fel de sactiuni pentru autoritatile care permit ridicarea acestora. Aceasta este doar una dintre concluziile ingrijoratoare ale ”Delta Warning Report”, realizat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta si publicat la inceputul acestei luni.

Potrivit documentului, fenomenul constructiilor haotice s-a acutizat mai ales dupa anul 2005, cand in Delta au inceput sa se construiasca pensiuni si case de vacanta, fara autorizatii de constructie, fara avizele de mediu necesare si fara respectarea specificului zonei.

Din decembrie 2008 si pana in prezent, pentru constructiile realizate pe teritoriul Deltei, nu exista nicio evidenta a lucrarilor ilegale. Motivul invocat de Consiliul Judetean Tulcea este lipsa unei situatii a proceselor verbale incheiate de primariile din Delta pentru acestea.

Raportul mai arata ca, pentru zonele cu valoare peisagistica si care sunt deteriorate, primariile ar fi trebuit sa prevada in planurile urbanistice actualizate, masuri de protectie specifice, in vederea refacerii ecologice a acestor zone. In consecinta, absenta documentatiilor se traduce prin lipsa unor masuri de conservare si protectie a capitalului natural al Deltei.

Raluca Petrescu

Cititi si:

Majoritatea noilor constructii din Delta sunt ilegale

Romania risca un proces la Curtea Europeana de Justitie, pentru problemele de mediu din Delta Dunarii

Salvati Dunarea: Proiectul de dezvoltare de la Sulina, printre cele mai mici probleme ale Deltei

spot_img

Ultimele știri