Studenții au dat o mână de ajutor la repararea bicicletelor studentObike

Simțul civic și altruismul încă fac parte din viața cotidiană, iar Sorin Dan, student în ultimul an la Universitatea Politehnică, este exemplul perfect care să ne demonstreze acest lucru. Alături de prietenii săi, a dat o mână de ajutor angajaților centrului de bike-sharing studentObike din campusul Universității de Agronomie și a reparat cele 14 biciclete avariate, care la acel moment nu puteau fi folosite de nimeni. 

WP_20150426_008
Sorin (centru – n.r.) primește o mână de ajutor și din partea unei colege.

„Am adunat mai mulți prieteni și am decis să ne plimbăm cu bicicletele. Unii dintre noi aveau biciclete personale, iar pe celelalte am decis să le luăm de la centrul de închirieri din Agronomie. Am vazut că erau destule libere, însă când am vrut să le închiriem ni s-a spus că sunt stricate. În acest timp băiatul de la închirieri s-a apucat să repare câteva biciclete și atunci am zis să-l ajutăm. Era singura soluție pentru noi ca să ne plimbăm cu bicicletele”, a povestit Sorin.

WP_20150426_009

El și alți șase prieteni au reușit ca în 45 de minute să repare toate bicicletele. Pentru Sorin, micile reparații au fost și o metodă de relaxare deoarece în timpul liber, pentru a se întreține, lucrează în cadrul unui service auto și este obișnuit cu situații mult mai complexe.

WP_20150426_012

Sorin nu este un biciclist împătimit și spune că preferă să mergă pe bicicletă înconjurat de câți mai multi prieteni, iar atunci când este singur îi este destul de greu să dea la pedale. „Plimbarea am facut-o alături de prieteni până în Parcul Tineretului. Probabil că dacă nu eram atât de mulți nu am fi insistat, însă cu bicicleta e mai distractiv când mergi în grup”, a spus Sorin.

De la reluarea proiectului de bike-sharing gratuit studentObike aproximativ 7.200 de studenți au ales să se deplaseze în campusurile universitare sau să se relaxeze cu bicicletele oferite de Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank. În ultima săptămână, peste 2.600 de studenți au închiriat gratuit una din cele 330 de biciclete disponibile în cadrul programului studentObike.

Cele mai performante centre de închiriere au fost cele din București (Politehnică, Agronomie și Regie) cu un total de peste 1600 de închirieri și cel din Timișoara, cu 560 de închirieri.

Studenții pot folosi bicicletele atât în campusul universitar, cât și în afara acestuia și pot închiria bicicletele pentru maxim 5 ore în timpul zilei și de la ora 18 la ora 12 a doua zi. Echipa Asociației Green Revolution care deține centrele de bike-sharing a observat că studenții închiriază bicicletele în medie pentru 2-3 ore, în special pentru agremenet, dar, în mai mică măsură, și pentru deplasare din cămin la cursuri.

Centrele studentObike pot fi găsite în București, în campusurile Politehnică-Rectorat, Politehnică-Regie și Complex Agronomie – Herăstrău, Iași, Facultatea de Construcții, Ploiești, Facultatea de Petrol și Gaze, și Timișoara, Universitatea de Vest.

Citește și:

Green Revolution a deschis astăzi centrul studentObike din Timișoara

3.500 de studenți au folosit bicicletele studentObike în două săptămâni de la lansare

Centrul de bike-sharing I’Velo din Iași s-a redeschis azi

Peste 1.000 de studenți au ales bicicletele studentObike într-o săptămână

Centrele de bike-sharing pentru studenți s-au deschis azi în București

Peste 23.000 de utilizatori ai bicicletelor studentObike în 2014

spot_img

Ultimele știri