Studenţii preocupaţi de mediu pot aplica pentru Granturile studenţeşti GreenMania

Asociaţia Alucro încurajează studenții preocupați de protecția mediului să propună și să susțină proiecte de campanii pentru conștientizare și colectarea dozelor de aluminiu. Cele mai bune trei idei vor fi implementate în facultățile la care aceștia învață.

Asociația este deţinătoarea licenţei pentru derularea programului european dedicat colectării dozelor din aluminiu Every Can Counts în România.

Competiţia dedicată studenţilor se află la cea de-a patra ediţie, iar anul acesta se desfăşoară sub numele de „Granturile studenţeşti GreenMania”.

Pentru a participa la concurs, studenții trebuie să înscrie un plan privind modul în care să fie implementat programul de colectare a dozelor din aluminiu Every Can Counts în facultatea la care sunt înscriși. Dacă propunerea este aleasă câştigătoare, aceasta trebuie implementată.

Pentru a sprijini implementarea campaniilor propuse de studenţi, Every Can Counts România oferă trei granturi a câte 500 euro.

La ediţia din 2018, opt studenţi au beneficiat de burse care să îi ajute în implementarea campaniilor propuse.

„Câştigarea uneia dintre cele opt burse Every Can Counts m-a ajutat enorm. Implementarea campaniei „ECOstudenții reciclează!” în Universitatea la care sunt studentă, nu numai că mi-a adus bucurie și aprecierile profesorilor, ci mi-a deschis și noi orizonturi spre viitoarea mea carieră, cea de inginer de mediu”, spune Dalina Hanoş, USAMV Cluj Napoca, câştigătoare Bursele Every Can Counts ediţia 2018.

Condiţia înscrierii la Granturile studenţeşti GreenMania ediţia 2019 este ca participanţii să fie studenţi la o facultate din România, indiferent de profil, cu excepţia celor aflaţi în an terminal, astfel încât să poată asigura implementarea campaniei propuse, în anul universitar 2019-2020.

Înscrierea se face prin completarea unui formular care presupune oferirea de informaţii cu privire la conceptul şi activităţile campaniei (conferinţă, workshop, campanie video pe canalele facultăţii etc.), perioada de implementare, modalităţile de promovare a programului în facultate, şi trimiterea acestuia, împreună cu documente care atestă calitatea de student, pe adresa de e-mail office@alucro.ro, până la 31 mai 2019.

Regulamentul complet al competiţiei Granturile studenţeşti GreenMania este disponibil pe site-ul EveryCanCounts.ro.

Alucro este singura asociaţie non profit din România care desfăşoară proiecte de mediu ce vizează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor din aluminiu.

Asociaţia a implementat în România platforma europeană Every Can Counts care se desfăşoară în prezent în 15 ţări.

spot_img

Ultimele știri