Studiu: ce cred consumatorii că ar trebui să facă pentru a-și micșora amprenta de carbon

O firmă de consultanță în management a comparat măsurile pe care studiile au demonstrat că trebuie să le luăm pentru a ne micșora amprenta de carbon și ce fac 5.000 de oameni din patru țări, de fapt. Spre surprinderea cercetătorilor, participanții din Germania, SUA, Marea Britanie și Franța cred că cea mai importantă măsură este renunțarea la pungile de plastic. 

Frank Bilstein, de la firma de consultanță A.T Kearney, care are birouri în peste 40 de țări din lume, a analizat mai multe studii și instrumente cu care oamenii își pot măsura amprenta de carbon și a publicat o listă prin care doritorii pot face asta.

Printre măsurile pe care cineva le poate lua zilnic sau săptămânal se numără spălatul rufelor cu apă rece, consumul de alimente regionale și sezoniere, o masă pe săptămână cu mai puțină carne, condusul eficient din punct de vedere al consumului de combustibil. Ca obiective pentru un an, oamenii ar trebui să devină vegetarieni, să treacă la energia verde și să renunțe la un zbor cu avionul. Pe termen lung, aceștia ar trebui să aleagă metode moderne de izolație și încălzire și să călătorească cinci kilometri cu bicicleta, în locul mașinii.  

Firma de consultanță a făcut apoi un studiu pe 1.500 de americani și 1.500 de germani. Aceștia trebuiau să aleagă, în funcție de importanța lor privind diminuarea amprentei de carbon, dintr-o listă în care obiectivele erau așezate aleatoriu.

Pe listă erau următoarele măsuri:

  • izolație/sistem de răcire/încălzire eficiente din punct de vedere al consumului de energie
  • evitarea unui zbor cu avionul pe an
  • consumul redus de carne roșie
  • condusul eficient din punct de vedere al consumului de combustibil
  • cumpărarea produselor locale și sezoniere
  • scoaterea din priză a electronicelor care nu sunt folosite
  • renunțarea la pungile de plastic.

22% din cei 1.500 de germani au plasat pe primul loc renunțarea la pungile de plastic ca fiind măsura care ar conta cel mai mult în reducerea amprentei de carbon. În realitate, însă, doar trei persoane au și pus în practică.

Pe locul doi – 18% – un zbor mai puțin pe an, pe locul trei – 16% – metode moderne de izolație și încălzire, iar pe ultimul loc, cu 5%, scoaterea din priză a electronicelor care nu sunt folosite.

Studiul a fost realizat, pe lângă Statele Unite și Germania, și în Marea Britanie și Franța, astfel încât numărul persoanelor chestionate a crescut la 5.000. În toate țările, renunțarea la pungile de plastic este pe primul loc. Pe locul doi este consumul de produse locale și sezoniere, pentru Franța – 22%, eficiența consumului de carburant, pentru Statele Unite – 23%, reducerea consumului de carne roșie, pentru Marea Britanie – 15%. Pe ultimul loc se află scoaterea din priză a electronicelor care nu sunt folosite – Germania, SUA și Marea Britanie, pe când, pentru francezi, este reducerea consumului de carne roșie.

„Americanii, care aleg să zboare pentru că transportul lor feroviar este atât de prost, subestimează impactul călătoriilor cu avionul”, comentează jurnaliștii de la TreeHugger.

„Dacă strategia noastră de a rezolva problemele de mediu se limitează la doar câteva acțiuni, s-ar putea să fie nevoie să prioritizăm mai bine. Și trebuie să știm ce funcționează bine și ce nu funcționează atât de bine”, a spus Frank Bilstein. Una dintre femeile care au participat la studiu i-a spus autorului: „Îmi place să fac călătorii de weekend, dar cel puțin îmi aduc întotdeauna o sacoșă reutilizabilă”.

spot_img

Ultimele știri