Studiu: Creșterea acidității oceanelor va avea un impact major asupra lanțului trofic

Oceanul Sudic ar putea pierde organismele care sunt baza lanțului trofic oceanic până la sfârșitul secolului din cauza acidifierii oceanelor, având consecințe îngrijorătoare asupra ecosistemelor oceanice din întreaga lume.

Pteropodele sunt niște mici moluște gaastropode care pot exploata carbonatul de calciu dizolvat în oceane la o adâncime de până la 1000 de metri pentru a își crește cochiliile. Însă pe măsură ce concentrațiile de CO2 din atmosferă cresc, chimia oceanelor se schimbă, iar apele devin mai acide.

Cantitățile celor două tipuri de carbonat din oceane, calcit și aragonit, vor fi alterate, iar până în 2100, nu va mai exista suficient aragonit.

În prezent, pteropodele trăiesc în oceane la o adâncime de până la 300 de metri. Până în 2100, zona de supraviețuire a organismelor se va sfârși la o adâncime de doar 83 de metri.

Studiu: oceanele se încălzesc mult mai repede decât se estima

Autorii noului studiu avertizează că această schimbare ar putea altera dinamica lanțului trofic, având efecte în cascadă asupra ecosistemelor oceanice la nivel global.

Cu alte cuvinte, peștii mai mari și mamiferele marine care se hrănesc cu creaturi mai mici, care la rândul lor depind de o dietă de bază cu pteropozi, nu vor mai avea ce să mănânce.

Toate creaturile marine cu cochilie, de la micuțele alge coccolitofore și foraminifere la scoici, moluște și corali, depind de niveluri ridicate de calcit și aragonit pentru a își forma exoscheletele.

„Aceste organisme calcifiante vor face eforturi pentru a își construi și menține cochiliile pe măsură ce acidifierea continuă. În viitor, o pungă de apă corozivă va sta chiar sub suprafață, făcând viața dificilă pentru aceste comunități de organisme care trăiesc la suprafața apei.”, a declarat Nicole Lovenduski, cercetătoare la Universitatea Colorado din Boulder, SUA, și autoare a studiului.

Ea a adăugat că problema cantităților reduse de aragonit ar apărea în continuare chiar dacă emisiile ar fi reduse radical mâine.

spot_img

Ultimele știri