1,4 milioane de mașini în București, la 2 milioane de locuitori

Potrivit unui studiu recent, parcul auto din România a ajuns la 8,2 milioane vehicule în 2018, în creștere cu 7,4% față de anul anterior. Numai în București sunt înregistrate oficial 1,4 milioane de mașini, număr raportat la cele două milioane de locuitori. Spre comparație, în Germania, ponderea persoanelor care deţin o maşină proprie a scăzut de la 43% în 2010 la 36% în 2018.

trafic bucuresti

Potrivit studiului PwC Digital Auto Report, parcul auto din România a crescut cu 7,4% în 2018 conform datelor oficiale, la peste 8,2 milioane vehicule.

„Infrastructura rutieră nu ține pasul. Spre exemplu, Bucureşti, cu circa 1,4 milioane de autoturisme înmatriculate oficial, la care se adaugă cele în tranzit, este de mulţi ani în topul celor mai congestionate oraşe din Europa, iar nivelul particulelor în suspensie din aer este dublu faţă de cel maxim recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, a declarat Daniel Anghel, partener şi liderul serviciilor fiscale şi juridice, PwC România, într-un comunicat remis Green Report.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, în iulie 2019 în București locuiau, în mod oficial, 2.139.439 de persoane.

Consultanţii companiei recomandă soluţii noi de transport, cum ar fi modelele de proprietate alternative: abonamentul, închirierea, car sharing, ride hailing, ride sharing şi micro mobility.

Raportul PwC dă ca exemplu Germania, unde ponderea persoanelor care deţin o maşină proprie a scăzut de la 43% în 2010 la 36% în 2018, în timp ce flotele auto, fie că sunt ale companiilor, firmelor de închirieri sau ale platformelor de mobilitate au crescut în aceeaşi perioadă de la 57% la 64%.

Parcul auto al Europei va crește cu 1,4% până în anul 2025, la 273 milioane mașini, de la 269 milioane mașini în acest an, după care se va reduce cu 5,4% până în 2030, ca urmare a dezvoltării platformelor de mobilitate (de tipul Uber, Clever, Bolt etc), dar și a modalităților de proprietate alternative.

Potrivit sondajului realizat de PwC în rândul europenilor, inclus în raport, 74% dintre consumatori vor opta pentru cel mai convenabil mod de a călători, inclusiv pentru folosirea mai multor tipuri de transport, iar 28% dintre proprietarii europeni de vehicule cred că pot câştiga bani din împărţirea maşinii lor printr-o platformă peer-to-peer.

De asemenea, peste 50% dintre consumatori ar fi dispuşi să plătească până la 250 dolari pentru un abonament lunar pentru plimbări nelimitate în oraş. Un procent similar (47%) dintre consumatorii europeni ia în considerare renunţarea la propria maşină în favoarea serviciilor de robotaxi autonome dacă vor avea un preţ adecvat.

În Europa, estimările arată că segmentul modelelor alternative de proprietate va crește de la o valoare de 33 miliarde de dolari în 2018, la 191 miliarde dolari în 2025 și 393 miliarde de dolari în 2030. La nivel global, modelele alternative de mobilitate vor ajunge să reprezinte între 17 – 28% din transportul cu vehicule la nivel global până în 2030.

spot_img

Ultimele știri