Studiu: noi dovezi arată că încălzirea globală este fără precedent în ultimii 2000 de ani

Consensul științific că oamenii au provocat criza climatică a trecut de 99%. Trei noi studii arată că în ultimii 2000 de ani nu a existat nicio perioadă în care schimbările de temperatură să fie atât de rapide și dramatice ca în ultimele decenii.

În trecut, se credea că asemenea schimbări dramatice au avut loc în trecut, inclusiv în perioada numită Mica Eră Glaciară sau Anomalia Climatică Medievală. Însă cele trei studii au analizat 700 de înregistrări ale schimbărilor de temperatură de pe toate continentele, descoperind că nicio schimbare radicală nu a avut loc pe mai mult de jumătate de glob în același timp, conform The Guardian.

De exemplu, Mica Eră Glaciară a atins punctul critic în secolul al XV-lea în Oceanul Pacific, al XVII-lea în Europa și al XIX-lea în restul lumii. În schimb, în ultimele decenii recordurile de temperatură au fost depășite an după an în aproape întreaga lume, iar creșterile temperaturilor au fost cele mai rapide din ultimele două milenii.

Schimbările climatice ar putea duce la colapsul civilizației până în 2050 fără măsuri radicale

Majoritatea schimbărilor de temperatură din trecut au fost probabil cauzate de erupții vulcanice, explicând astfel fluctuațiile puternice din prima jumătate a secolului al 18lea, când lumea a început tranziția de la o climă mai rece la una încălzită de emisiile umane.

„Nu mai există îndoială – după cum ne-a fost arătat în mod extensiv în multe alte studii care au abordat diferite aspecte ale sistemului climatic, utilizând diferite metode și seturi de date.”, a declarat Stefan Brönnimann, de la Universitatea din Bern.

Alți cercetători au declarat că ultimele studii ar trebui să-i oprească pe cei care neagă schimbările climatice și susțin că încălzirea globală este parte dintr-un ciclu climatic natural.

„Acest studiu arată diferența cu adevărat puternică între schimbările regionale și localizate în clima din trecut și efectul global al emisiilor antropogene de gaze cu efect de seră.”, a declarat Mark Maslin, profesor de climatologie la University College Londra.

spot_img

Ultimele știri