Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Subsidiile pentru pescarii din UE, o solutie incorecta

Pescarii din Uniunea Europeana nu trebuie sa primeasca subsidii pentru a se descurca cu cresterea pretului combustibililor. Comisarul afacerilor piscicole este de parere ca acesti bani ar trebui investiti in eficienta energetica, informeaza Reuters.

La inceputul acestei saptamani, sute de pescari francezi au intrat in greva, protestand fata de costurile ridicate ale combustibililor care le falimenteaza afacerile. Pescarii francezi spun ca recenta crestere a pretului petrolului, peste 98$ pe baril, a ridicat costul motorinei de la 30 de eurocenti la 52 de eurocenti.

Presedintele Nicolas Sarkozy a promis un ajutor de urgenta in valoare de milioane de euro pentru a potoli nemultumirile pescarilor. In schimb, Comisarul European pentru Afacerile Maritime si Piscicole, Joe Borg a declarat ca subsidiile nu sunt cea mai buna solutie pentru rezolvarea acestei probleme.

"Solutia nu este acordarea de subsidii care sa acopere o parte din costurile mari provocate de cresterea pretului petrolului. Daca ar fi un dezastru natural, ne-am putea gandi sa furnizam ajutoare de urgenta. Dar nu este cazul aici. Vorbim de o realitate diferita", a declarat Joe Borg.

"Daca permitem acordarea acestor subsidii, vom da impresia ca vom ajuta permanent industria. Cu siguranta nu asta e viitorul. Principalul obiectiv trebuie sa fie dezvoltarea eficientei energetice", a adaugat comisarul.

Nicolas Sarkozy a propus si un plan de modernizare a flotei de pescuit, care cuprinde motoare eficiente din punct de vedere energetic, si studierea unui mecanism de ajustare a costurilor combustibililor cu pretul pestelui.

Uniunea Europeana are una din cele mai mari flote de pescuit din lume si este principala piata de desfacere si principalul importator al produselor piscicole.

Industria a facut insa eforturi sa se adapteze crestereii pretului petrolului dar si scaderii drastice a stocurilor provocate de exploatarile excesive si de limitele impuse de guverne pentru protejarea speciilor pe cale de disparitie.

Luna trecuta, Joe Borg a prezentat un plan de stopare a pescuitului ilegal, invinuit pentru exacerbarea problemei pescuitului excesiv. El a promis amenzi dure si intocmirea unei liste negre a barcilor si tarilor care pescuiesc ilegal.

Ajutorul Chinei este crucial in reusita acestei lupte avand in vedere apetitul pentru peste si dezvoltarea flotei de pescuit din aceasta tara. "Cred ca China, Comunitatea Europeana si alte tari trebuie sa ia o pozitie foarte dura si sa coopereze strans pentru a elimina aceasta mare problema", a adaugat Joe Borg.

Foto: staticvariable.com

spot_img

Ultimele știri