Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Studiu. 50 de noi substanţe chimice din mediul înconjurător, detectate în corpul uman

Peste 50 de noi substanţe chimice din mediul înconjurător au fost detectate în corpurile oamenilor, marea majoritate fiind compuşi puţin cunoscuţi sau necunoscuţi. Studiul a fost efectuat pe femei însărcinate şi nou-născuţii lor. Specialiştii au oferit câteva sfaturi consumatorilor.

Pentru acest studiu, cercetătorii au recrutat 30 de femei însărcinate care au apelat pentru îngrijiri prenatale şi naştere la Spitalul General Zuckerberg din San Francisco şi Centrul Medical UCSF Mission Bay. Au fost prelevate probe de sânge de la mame în timpul travaliului şi naşterii şi din cordonul ombilical al nou-născuţilor imediat după naştere.

Cercetătorii au analizat apoi probele de sânge folosind o tehnică relativ nouă numită spectrometrie de masă de înaltă rezoluţie, ce implică determinarea diferitelor mase de compuşi pentru a-i identifica.

Astfel, experţii au fost capabili să surprindă instantanee cu aproape toate substanţele chimice prezente în probele de sânge de la mame şi nou-născuţii lor, potrivit coautorul studiului, Dimitri Abrahamsson, din cadrul Programul de Sănătate Reproductivă și Mediu.

„Acest lucru ne-a permis în cele din urmă să găsim dovezi legate de unele substanţe chimice ce par să nu fi fost raportate anterior la oameni”, a adăugat el, potrivit Live Science.

Cercetătorii au identificat 109 substanţe chimice prezente atât în probele de sânge matern, cât şi în cele din cordonul ombilical, inclusiv 55 care nu au mai fost identificate anterior la om. Alte substanţe detectate în probe, cum ar fi ftalaţii, au fost anterior identificaţi la om şi au fost asociaţi cu efecte adverse asupra sănătăţii, spre exemplu cu probleme de reproducere.

Printre aceste substanţe chimice nou detectate se numără perfluoroalchil şi polifluoroalchil, sau PFAS. Aceste substanţe chimice, utilizate în produsele de larg consum, cum ar fi vase de gătit antiaderente şi cutii de pizza, rămân în corpul uman pentru o lungă perioadă de timp şi se pot acumula, potrivit Agenţiei de Protecţie a Mediului (EPA) din Statele Unite.

Zece dintre substanţele nou detectate au fost plastifianţi sau substanţe chimice utilizate în producţia de materiale plastice. De exemplu, unul dintre plastifianţii detectaţi, un grup de substanţe chimice numite ftalaţi, se găsesc adesea în ambalajele de tip fast-food şi au fost asociaţi cu efecte adverse asupra sănătăţii. Două dintre substanţele chimice nou detectate sunt utilizate în produsele cosmetice; unul în pesticide.

Dar cele mai multe – 37 – dintre aceste substanţe chimice nou detectate sunt cele despre care cercetătorii au puţine informaţii sau chiar deloc.

Specialiştii au detectat, de asemenea, cele mai studiate două PFAS, cunoscute sub denumirile PFOA şi PFO, în probele recoltate de la mame şi nou-născuţi. PFAS şi PFOA s-au dovedit că provoacă probleme de dezvoltare, hepatice, renale şi imunologice la animalele de laborator şi au fost, de asemenea, asociate cu numeroase probleme de sănătate în studii epidemiologice efectuate pe subiecţi umani, potrivit EPA.

Concluziile sunt îngrijorătoare având în vedere că se cunosc foarte puţine informaţii despre aceste substanţe chimice şi efectele lor potenţiale asupra sănătăţii, susţin autorii noului studiu. Mai mult, femeile însărcinate şi nou-născuţii lor reprezintă o categorie de populaţie deosebit de vulnerabilă.

„Suntem expuşi la substanţe chimice despre care avem foarte puţine informaţii. Iar aceste substanţe chimice ar putea avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii pe care nu le cunoaştem şi nu le putem prezice”, a spus Abrahamsson.

Specialiştii au oferit câteva sfaturi consumatorilor pentru evitarea expunerii la substanţe ce pot fi dăunătoare pentru sănătatea reproductivă, printre acestea numărându-se folosirea produselor pentru curăţenie non-toxice, reducerea utilizării materialelor plastice şi evitarea alimentelor în conserve.

Citește și:

Green Deal: Comisia adoptă o nouă strategie privind substanțele chimice

Ambalaje alimentare care conțin substanțe chimice periculoase

spot_img

Ultimele știri