Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Succesorul lui Nagy va fi decis in cel mai scurt timp

”Pentru conducerea ANPM sunt vehiculate cateva persoane, toate din cadrul UDMR, atat din interiorul cat si din afara Agentiei”, ne-a spus Iosif Nagy.

In cateva zile, va fi anuntat oficial numele noului presedinte al Agentiei Nationale de Protectie a Mediului (ANPM),  cu rang de secretar de stat, care il va inlocui in functie pe Iosif Nagy. Acesta a iesit, acum o ora, din biroul ministrului Mediului, Laszlo Borbely, lasandu-si cererea de demisie pe masa acestuia. Iosif Nagy ne-a declarat ca, desi ministrul nu i-a raspuns daca ii accepta sau nu demisia, “eu oricum plec”. Deocamdata Nagy va pleca in concediu de odihna, urmand sa-si predea oficial atributiile in momentul in care decizia de inlocuire din functie va fi publicata in Monitorul Oficial.

Pe de alta parte, acesta a reafirmat ca si-a depus o demisie de onoare, intrucat este socotit vinovat pentru o problema care nu ii apartine. Documentul elaborat de ANPM, in al carui text au fost gasite nereguli, este Inventarul de emisii de gaze cu efect de sera ale Romaniei pe anul 2009, care a fost inaintat la Comitetul de Conformare – Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto in martie 2010.

„Mandatul meu la conducerea ANPM a inceput chiar in martie 2010. In acel moment Inventarul era deja elaborat, iar eu, ulterior, am revizuit acel document”, ne-a explicat Iosif Nagy.

Neregulile sesizate in Inventarul de emisii al Romaniei au determinat suspendarea dreptului de tranzactionare, pe piata internationala, a certificatelor de emisii de CO2 ale Romaniei. Potrivit unor estimari neoficiale, Romania ar pierde in acest mod intre un miliard si 1,5 miliarde de euro. Presedintele ANPM, Iosif Nagy, contesta insa aceasta estimare, precizand ca in perioada anilor 2008-2011 Romania nu a vandut nici un asemenea certificat, desi nu avea nici o restrictie.

In chestiunea suspendarii certificatelor de emisii de CO2 ale Romaniei s-a pronuntat, astazi, si presedintele Traian Basescu. “De ce credeti ca Romania a fost suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon? Este revoltator sa vezi ca oamenii politici iau decizii importante prea tarziu, cum s-a intamplat si cu aceste certificate. Oamenii politici au fost lasi, s-a certat Mediul cu Economia (ministrul Mediului cu ministrul Economiei – n.n.) si asa mai departe, iar Romania a pierdut 1,2 miliarde. Cat credeti ca isi mai permite Romania sa piarda din cauza lasitatii oamenilor politici? Pana la urma, omul politic trebuie sa ia decizia corecta", a explicat presedintele Basescu.

Mihai Diac

Citeste si:

Nagy Iosif, presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, demisioneaza

Romania, suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon

Expertii europeni cerceteaza emisiile de dioxid de carbon ale Romaniei

spot_img

Ultimele știri