Afaceri pentru România sustenabilă. Sunday Bites, unturi oleaginoase 100% naturale

Unturile Sunday Bites sunt făcute din arahide, alune, migdale și caju, fără zahăr, sare sau conservanți, așa cum și-au propus Anca și Alex atunci când au început business-ul. Pe site-ul lor listează și alți mici producători români, care au aceleași valori ca și ei, pentru că sunt de părere că trebuie promovate brandurile românești de calitate.

Anca Fîrtat avea în București o cafenea unde făcea și bageli – produse din aluat care se rulează în formă de inel -, iar printre diversele sortimente pe care le vindea era și unul cu unt de arahide. Pentru că a văzut încântarea clienților față de untul pe care îl producea singură, s-a gândit, alături de partenerul ei, Alex Stoianovici, să-l vândă în borcan. Astfel, cei doi au pornit în februarie 2019 Sunday Bites, un business în care și-au propus să facă unturi din oleaginoase, 100% naturale.

Pe site-ul lor, Anca și Alex vând unt de arahide fin sau crocant, unt de caju, unt de migdale şi curmale, unt de alune de pădure cu miere, unt de alune de pădure, cu cacao şi curmale. Toate mixurile sunt fără zahăr, fără sare, fără conservanți, fără alte uleiuri adăugate și fără grăsimi hidrogenate. Produc în loturi mici, pentru ca unturile livrate către clienți să fie cât mai proaspete.

„Chiar dacă producția în loturi mici (versus apelarea la o fabrică din afara țării, care are capacitate de producție mult mai mare) presupune pentru noi costuri mai mari, ni le asumăm, pentru că ne dorim să facem lucrurile cât mai corect, curat, cu un control total asupra fiecărui borcan produs”, au explicat cei de la Sunday Bites.

În spatele acestor produse este doar munca lor. După ce primesc ingredientele de bază de la furnizorii din afara țării, Anca și Alex le coc, le macină, le varsă în borcane și chiar le și livrează personal în Brașov, unde și-au mutat de curând fabrica. I-ar ajuta să aibă un angajat, dar au în plan o nouă rundă de investiții pentru eficientizarea producției, așa că trebuie să mai amâne acest pas.

În România, doar trei producători fac unturi oleaginoase, iar Sunday Bites este unul dintre ele.

Brandurile românești și respectul față de mediu

Cei doi spun că dintotdeauna a existat în ei o dorință de a proteja mediul. Caută mereu ingrediente naturale, cât mai neprocesate, își fac cumpărăturile aproape numai din piață, de la producători locali (foarte rar ajung în supermarket), încearcă să genereze cât mai puține deșeuri și refolosesc tot ce se poate. Tot din grija față de mediu s-au mutat recent din București în Brașov, la casă.

Iar această atenție a lor legată de impactul pe care îl au asupra mediului s-a transmis și în felul în care și-au construit business-ul. Au ales să folosească borcane de sticlă în locul ambalajelor de plastic pentru că spun că este o obligație morală de a dăuna mai puțin planetei. Încurajează clienții să le înapoieze borcanele goale sau să le refolosească. În plus, au grijă să nu existe risipă.

„Singura «risipă» se întâmplă atunci când turnăm în borcan ultima șarjă, și se întâmplă să nu se umple borcanul. Am făcut un raft special cu astfel de borcane, pe care le dăm prietenilor sau celor curioși care ne vizitează fabrica. Producem puțin și des, pentru că avem termene de valabilitate mici, și preferăm ca unturile să fie cât mai proaspete”, a explicat Anca pentru Green Report.

Amprenta lor de carbon ar fi mai mică, într-adevăr, dacă și-ar procura materia primă din România (în afară de miere, care este românească, celelalte ingrediente sunt din import). Însă antreprenorii de la Sunday Bites s-au lovit de câteva probleme privind furnizorii de la noi din țară.

Intenția noastră este să ajungem să folosim materie primă din România, însă momentan nu am găsit producători de arahide, migdale sau alune de pădure care să aibă cantitate suficientă și constantă, care să aibă echipament pentru decorticare/despielițare, care să poată emite factură fiscală sau declarație de conformitate sau analize”, a mai spus Anca.

Soluția, crede ea, ar fi ca toți producătorii care nu dețin echipament să găsească un centru pentru procesare, în loc să încerce fiecare să își achiziționeze individual câte o mașină de decorticat, însă subliniază că ei sunt în zone diferite ale țării și atunci ar interveni costul cu transportul mărfii dus-întors.

„O altă problemă este prețul. Materia primă din import provine de la producători care dețin sute de hectare de teren și atunci pot produce la un preț competitiv. Cei din România nu au acest atu, și atunci prețul lor de vânzare este triplu. Încă nu am găsit soluții, însă căutăm în continuare”, a mai spus antreprenoarea.

Pe site-ul sundaybites.ro, la rubrica „Bunătăți de la prietenii noștri”, clienții pot găsi de la batoane raw cu cacao, crackers, spirulină, sosuri, dulceață, siropuri, până la fructe uscate, granola și cafea. Anca și Alex au adunat aici business-uri mici care fac produse de calitate, din ingrediente naturale, fără amelioratori, care nu au ajuns in hipermarketuri. Unii nu au nici măcar site. „Simțim că cei mici au nevoie de ajutor”, a explicat Anca.

„Noi am pornit acest business fără să avem relații în domeniu sau intrări în supermarket. Am pornit noi doi, cu dorința de a face un produs de calitate, fără să știm de la început ce va presupune un business în producție. Când am autorizat fabrica, ne-am lovit de un munte de acte, autorizații, dosare, de care era nevoie. Evident, am început să cerem ajutorul altora din domeniu, tot mici producători. Toți ne-au răspuns și ne-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie de informații. Și am simțit nevoia să dăm și noi înapoi altora care au nevoie de ajutor”, a mai spus antreprenoarea.

Este de părere că trebuie promovate brandurile românești de calitate, care au la bază o conduită morală, care depun efort în a furniza un produs de calitate, cu grijă față de mediu, respectând toate normele legale.

„Ne dorim ca noile branduri românești să se străduiască să devină mai bune și să concureze cu cele internaționale, iar misiunea fiecăruia să fie ca clientul să aleagă brandul românesc pe criterii obiective, dacă îl compară cu un alt produs internațional, și nu să îl aleagă doar pentru că este produs în România”, a spus ea.

Citește și alte articole din campania „Afaceri pentru România sustenabilă”: 

Artă din lâna care altfel ar fi fost arsă

Căni, linguri, cești și creioane, transformate în corpuri de iluminat

Iehana, business-ul de cosmetice „seed to bottle”

Rare House, restaurantul farm-to-table, de familie

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii