Sute de biciclisti bucuresteni si-au anuntat participarea la Masa Critica

Sute de biciclisti bucuresteni si-au anuntat participarea astazi la evenimentul Masa Critica.  Plimbarea pe biciclete se va desfasura sub sloganul „Noi nu blocam traficul, noi facem parte din trafic!”

Plecarea se va face la ora 20.00 din Parcul Izvor.

Conditiile de deplasare sunt accesibile oricarei categorii de participant! Bicicletele trebuie echipate conform legilor romanesti (lumini, frane, samd.), iar biciclistii trebuie sa aiba cel puțin varsta minima prevazuta de lege”, se arata in mesajul organizatorilor publicat pe pagina de facebook a evenimentului.

Masa Critica este o plimbare in masa care de obicei are loc in ultima zi de vineri a fiecarei luni, in multe orase de pe glob.

Masa Critica nu are nici un mesaj oficial, cu toate ca, in general, este ințeleasa ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate: bicicleta, role, trotineta, placa) si de a atrage atentia asupra problemelor de siguranta a celor ce folosesc aceste forme de transport, cand sunt nevoiti sa imparta drumul cu traficul motorizat.

Participantii se intalnesc intr-un loc si la o ora prestabilita pentru a se bucura de siguranta si de compania pe care le-o ofera mersul in grup pe strazile orasului, chiar daca prin aceasta, cauzeaza o perturbare temporara a traficului rutier.

Masa Critica in Romania

In Romania, Masa Critica are loc in mai mult orase din tara. Astfel, in Brasov  se organizeaza  in ultima zi de vineri a fiecarei luni. Intalnirea are loc la o ora prestabilita, in fata Primariei Brasov, langa statuia Lupoaicei cu Pui.

In Bucuresti, dupa ce in anul 2010 a avut plecarea  din Parcul Tineretului, incepand din 2011 punctul de plecare a fost schimbat cu Parcul Izvor, in locul numit „La Rond”. Aceasta manifestare are loc in ultima zi de vineri a fiecarei luni de la ora 19:30, iar traseul va fi unul central, si de aproximativ 18km.

In Botosani se desfasoara in fiecare vineri. Intalnirea are loc la ora 19:00, in Centrul Vechi, in fata Statuii Eroilor.

La Iasi startul se da in ultima zi de vineri a fiecarei luni, incepand cu luna aprilie 2009. Intalnirea are loc la ora 18:00, in Capatul Copoului (rond Agronomie). In 2007 Masa Critica s-a intamplat si in zilele de duminica, intalnirea avand loc tot la Rond Agronomie, dar la ora 14:00. Initiativa este in continuare activa, desi se poate intampla ca in anumite luni ale iernii sa fie inactiva temporar.

De asemea, in orasele Ploiesti, Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu si Cluj plecarea are loc  in ultima zi de vineri a fiecarei luni.

spot_img

Ultimele știri