Tag Archives: legislatie

Ținte mai ambițioase privind reducerea emisiilor din SUA

Administrația Biden și-a asumat joi scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră la jumătate față de 2005, până în 2030. Obiectivul este aproape dublu față de cel al fostului președinte Barack Obama, de 26-28% până în 2025. Statele Unite, al doilea emițător de gaze cu efect de seră după China, încearcă să-și recâștige statutul de lider în lupta față ...

Mai mult »

Acord provizoriu în UE privind reducerea cu 55% a emisiilor până în 2030

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu privind reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, depășind un obiectiv anterior, dar fără a merge atât de departe pe cât cer militanții pentru mediu. Obiectivul este menit să facă din blocul comunitar primul continent neutru din punct de vedere climatic până în ...

Mai mult »

Un container cu 25.000 kg de deşeuri din cauciuc, găsit în Portul Constanța

Un container încărcat cu 25.000 de kilograme de deşeuri din cauciuc, sosit din Marea Britanie şi destinat unei firme din Vâlcea, a fost descoperit în Portul Constanţa. Acesta va fi returnat către ţara de origine. Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa şi ai Biroului Vamal de ...

Mai mult »

Încep programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2021

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus demarează pe 26 aprilie, iar bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi prezentat în şedinţa de Guvern de miercuri, existând un termen de cinci zile după aprobarea bugetului AFM, a declarat miercuri ministrul Mediului, Tánczos Barna, într-o conferinţă de presă.  “În şedinţa de Guvern de astăzi vom prezenta bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, ...

Mai mult »

FBR: Solicităm eliminarea prevederii de limitare a vitezei pentru bicicliști

Federația Bicicliștilor din România (FBR) va solicita eliminarea din proiectul de Hotărâre pentru modificarea legislație rutiere a propunerii de limitare a vitezei de circulație pentru biciclete la 30 km/h, a declarat, luni, pentru Green Report, președintele FBR, Radu Mititean. “Această restricție nu apare în Nota de fundamentare. Cineva a “strecurat” în ultima clipa acea restricție în proiect”, a spus Radu ...

Mai mult »

Guvernul a acordat CE Oltenia un ajutor de 664 milioane de lei

Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui ajutor de stat de 664,1 milioane de lei către Complexul Energetic Oltenia, pentru achiziţia de certificate de emisii aferente anului trecut, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.   „Continuăm procesul de restructurare al CEO, iar sumele alocate astăzi vin să confirme faptul că respectăm planul agreat cu Comisia Europeană. ...

Mai mult »