Comisia Europeană a trimis României, Poloniei și Portugaliei o scrisoare de punere în întârziere, pe motiv că aceste țări nu asigură protecția adecvată a habitatelor și speciilor de interes la nivelul UE prin desemnarea de arii naturale protejate. În temeiul legislației UE privind natura (Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind habitatele și Directiva 2009/147/CE privind păsările), statele membre au convenit să ...
Mai mult »Tag Archives: Ministerul Mediului
Comisia solicită României să abordeze eșecul sistemic privind monitorizarea poluării
Comisia Europeană a trimis României, pe 25 iulie, două scrisori în care legate de calitatea aerului. În prima, a solicitat autorităților să abordeze eșecul sistemic în ceea ce privește monitorizarea poluării aerului, cum prevede în legislația UE privind calitatea aerului înconjurător. În cea de-a doua scrisoare, oficialii europeni solicită autorităţilor române să își îmbunătățească transpunerea normelor UE privind autorizațiile acordate ...
Mai mult »Care este principala provocare a contribuabililor români în îndeplinirea obligațiilor către Fondul pentru Mediu
Identificarea tuturor contribuțiilor fiscale către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) reprezintă în continuare o problemă majoră în rândul companiilor, deși prevederile privind aceste taxe și contribuții sunt în vigoare încă din anul 2005, conform unui sondaj EY România derulat în luna iunie 2019. Image by Alexas_Fotos from Pixabay Sondajul a avut ca scop măsurarea impactului ultimelor modificări legislative asupra mediului ...
Mai mult »Rabla pentru electrocasnice: circa 20 de milioane de lei pentru noi înscrieri în program, din 15 iulie
O nouă sesiune de înscrieri în Programul Rabla pentru electrocasnice debutează luni, 15 iulie, la ora 10:00, în cadrul căruia Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va pune la dispoziţia persoanelor fizice aproximativ 20 de milioane de lei. Suma provine din neutilizarea voucherelor în termenul de valabilitate, precum și diferențele provenite din modificarea eficienței energetice a echipamentelor aprobate de la o ...
Mai mult »România ar putea elimina, până în 2025, plasticul de unică folosință
România ar putea elimina total , până în 2025 toate produsele de plastic de unică folosință, a declarat marți, Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului, în cadrul conferinței de lansare a campaniei ”Punem preț pe plastic”, inițiată de Carrefour România. ”Vom urmări strict agenda Uniunii Europene, pentru ca în 2025 România să îndepărteze complet produsele de plastic de unică folosință. Suntem aici ...
Mai mult »Legea Mirosurilor, blocată la Camera Deputaților
Legea Mirosurilor a trecut tacit de Senat și este blocată la Camera Deputaților, unde majoritatea parlamentară refuză să o pună în dezbatere. În acest timp, cetățenii sunt lipsiți de pârghia de a se apăra în cazurile în care disconfortul olfactiv major din surse industriale le afectează calitatea vieții. USR pentru mediu a lansat o platformă online pentru cetățenii care vor ...
Mai mult »