Târg de produse eco și tradiționale la MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR) găzduiește, în perioada, 19-20 iulie 2014, un nou târg al producătorilor de produse tradiționale și ecologice. Printre produse se află pâinea tradițională bătută pe vatră din Ardeal, brânzeturile de la Bran, cât și magiunul de Topoloveni, se arată într-un comunicat al MADR.

MADR acordă o atenție deosebită prezentării și promovării tradițiilor locale. Prin urmare, astfel de evenimente se vor organiza în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în fiecare a treia sâmbătă și duminică din lună”, potrivit reprezentanților MADR.

La târg vor participa producători din aproape toate județele țării, iar evenimentul își propune să prezinte obiceiuri și să promoveze produsele de calitate, reprezentative pentru toate zonele României, dar, în mod special, pentru zona Moldovei, sub denumirea “Moldova lui Ștefan în București, obiceiuri și tradiții strămoșești.

Printre produsele care se vor regăsi la târgul din acest weekend amintim: legume și fructe de sezon: dovlecei, roșii, castraveți, ardei, ceapă, păstăi, verdețuri, vinete, caise, piersici, pepeni, vișine; Magiun de Prune Topoloveni, precum și toată gama Topoloveana”, se arată în comunicatul MADR.

Lista bunătăților continuă cu dulceață de afine, caise, căpșuni, cătină, cireșe negre, coacăze, vișine, precum și zacusca de ciuperci și vinete; produse din carne și lapte din regiunea Covurluiului; păstrăv afumat în cobză de brad Doftana; produse din carne din zona Pleșcoi; pâine tradițională bătută pe vatră din Ardeal; brânzeturi de la Bran; miere; brânzeturi și produse lactate din zona Vlăsinești, județul Botoșani.

spot_img

Ultimele știri