Două asociații de proprietari din București și-au propus să scape de taxa pe gunoi

Două asociații de proprietari din cartierul Militari, din București, primesc deocamdată o reducere de 30% la factura de gunoi, printr-un program al operatorului de salubritate din zonă, în schimbul deșeurilor reciclabile pe care le predau. Scopul lor este să ajungă la o taxă zero pentru acest serviciu.

În sectorul 6 al Capitalei, taxa pentru colectarea gunoiului menajer percepută de Urban SA, operatorul de salubritate din zonă, este de 9 lei de persoană pe lună. Compania desfășoară însă un program numit „Taxa Zero”, care pune în practica principiul PAYT (plătește pentru cat arunci), astfel că asociațiile de proprietari pot primi o reducere la factură în funcție de ce cantitate de deșeuri reciclabile au predat.

Asociațiile primesc gratuit saci pentru colectarea fracției uscate (hârtie, carton, plastic, sticlă sau metal), care sunt cântăriți la predare. La finalul lunii, valoare reciclabilelor se scade din factura pentru colectarea gunoiului menajer. Taxa ajunge zero dacă asociațiile predau 13,24 de kilograme de persoană pe lună de fracție uscată.

Asociațiile din complexul rezidențial Quadra Place, din cartierul Militari, și-au propus să colecteze separat deșeurile reciclabile și să ajungă la taxa zero. Acum, grație a două sisteme de colectare separată, au ajuns la o reducere de 30% a costurilor.

„Ne-am dorit să îi ajutăm pe oameni să economisească acești bani și am creat un sistem complex de reciclare a deșeurilor, astfel încât să vindem practic gunoiul, nu să plătim pentru a scăpa de el, acoperind parțial taxa de salubrizare. Am amenajat în zona fiecărei asociații un spațiu de colectare separată a reciclabilelor, amplasând igluuri pentru sticlă, carton sau hârtie, pet-uri și metal. Acestea sunt ridicate o dată pe săptămână de Urban, firma de salubrizare din Sectorul 6, contra cost. Gunoiul menajer este depozitat separat, în pubele aflate în spații speciale, închise, lângă fiecare scară de bloc și sunt golite zilnic de către personalul de curățenie al imobilelor, în containerele din aria de depozitare”, a explicat George Tudorașcu, președintele asociațiilor de proprietari Quadra.

Al doilea sistem pe care l-au implementat cei din cartierul Bucureștean este amplasarea de saci galbeni pentru reciclabile în spațiile tehnice existente la fiecare etaj al scărilor, unde locatarii pot pune PET-urile curate și pliate, astfel încât să ocupe cât mai puțin loc.

„A fost destul de greu să obișnuim locatarii cu acest sistem și nici acum nu putem spune că am reușit în întregime. Deși avem două sisteme de sortare, unul cu igluuri și unul pe fiecare scară, în camera tehnică, uitați ce se găsește astăzi, la câteva ore după ce s-a ridicat gunoiul, în pubelele pentru menajer, câte materiale reciclabile sunt încă aici: cutii de pizza, de înghețată, pungi de plastic, toate reciclabile și foarte puține deșeuri menajere. Eu cred că încă 80% din gunoiul aflat în această pubelă de menajer este reciclabil”, a mai spus Tudorașcu, în timp ce golea conținutul uscat al pungilor din cazanul de gunoi.

O altă problemă pe care o întâmpină asociația în privința colectării separate este aceea a PET-urilor și a cartoanelor introduse în igluuri nepliate, lucru care scade eficiența colectării separate.

În acest fel, potrivit administratorilor imobilelor, containerele pentru plastic și carton sunt pline la doar 25% din capacitate, iar la ridicarea de către firma de salubrizare cantitatea este cu mult mai mică, în ciuda volumului.

Avem deja o asociație în administrare care a reușit să anuleze complet taxa de salubrizare, prin reciclare. Și aici ar trebui să conștientizăm mai mult faptul că într-un iglu intră chiar și 600 de PET-uri, dacă sunt presate bine și am putea strânge și 100 de kg pe un transport. Așa nu am mai transporta aer și toată lumea ar fi mulțumită, de la cei care ridică recipientele, până la asociație, care poate câștiga mai mult de pe urma acestor deșeuri. În acest moment, spre exemplu câștigăm 1.000 de lei din reciclare, iar factura este de 3.700 de lei”, a conchis reprezentantul administrației.

Green Report a realizat în 2017 un video în care a urmărit traseul deșeurilor reciclabile din sectorul 6:

spot_img

Ultimele știri