O nouă tehnologie care citește cât de coapte sunt fructele, o unealtă împotriva risipei alimentare

in EcoLIFESTYLE 174 Views

O nouă tehnologie bazată pe spectroscopie poate citi dacă unele fructe sunt prea coapte, dacă peștele este proaspăt sau a fost congelat și dacă pulpa de pui este proaspătă. Impact Vision este o unealtă în lupta risipei alimentare și va fi disponibilă în câțiva ani și pentru consumatori.

O nouă tehnologie care citește cât de coapte sunt fructele, o unealtă împotriva risipei alimentare

O treime din toată mâncarea produsă la nivel mondial este aruncată, adică 1,3 miliarde de tone pe an, care înseamnă un miliard de miliarde de dolari (un trilion). Dacă am reduce numai cu 25%  risipa alimentară, ar fi suficientă mâncare pentru toată lumea de pe Pământ.

Soluția cu care a venit Impact Vision este imagistica hiperspectrală care combină puterea imagistică digitală cu o tehnică chimică numită spectroscopie. Cu alte cuvinte, orice obiect care absoarbe și reflectă lumină are o amprentă spectrală unică, așa cum avem pe degete.

Asta înseamnă că prin aceasta tehnologie poți să faci o poză unui produs alimentar și să afli conținutul nutrițional, nivelul de prospețime, ce procent de grăsime, proteine, zahăr sau umiditate conține.

Cum ar putea să prevină o astfel de tehnologie risipa alimentară? De exemplu, cu ajutorul unui pachet software „FruitCam” care evaluează maturitatea fructelor și așa decizi dacă fructele ar trebui trimise în întreaga lume sau expediate la un magazin local din apropiere. Pachetul software „FishCam” poate detecta diferența dintre fileurile proaspete și cele care au fost înghețate, iar pachetul „MeatCam” oferă informații despre prospețime și termen de valabilitate.

O nouă tehnologie care citește cât de coapte sunt fructele, o unealtă împotriva risipei alimentare

Această metodă este non-invazivă, înlocuiește testele de laborator care consumă timp și care necesită distrugerea unor probe, reduce risipa, crește calitatea, consistența și siguranța produselor.

Deocamdată pachetele software se adresează numai producătorilor mari, dar produsele bazate pe senzorii hiperspectrali scad rapid în dimeniune și în preț, așa că cei de la Impact Vision anunță că în câțiva ani aceastea vor ajunge la consumator. Aceste tehnologii vor fi integrate în dispozitive precum smartphone-uri și vom putea evalua produsele direct în supermarketuri sau în restaurante.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=h-5uDV7NBmY]

Comentarii

comentarii