Tesla va construi în Europa o ”gigafabrică” pentru mașini și baterii electrice

Tesla este în negocieri cu autorităţile din Germania şi Olanda pentru a construi prima sa fabrică importantă din Europa, potrivit unor informații apărute în publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali implicaţi în discuţii, transmite Reuters.

Producătorul american de vehicule electrice a avut discuţii preliminare cu autorităţile din două landuri germane care vor să găzduiască o fabrică numită ‘Gigafactory’ – unde vor fi produse maşini şi baterii. Discuțiile se află încă în faza preliminară. Reprezentanţii Tesla nu au fost disponibili pentru comentarii.

În iunie, directorul general al Tesla, Elon Musk, spunea că preferă Germania ca locaţie pentru prima sa gigafabrică europeană.

”Cred că undeva la granița Germaniei cu Franța ar fi cel mai bine, lângă Benelux”, a spus Musk într-un tweet.

Tesla deține deja o divizie în Pruem, Germania, care se află la aproximativ 30 de kilometri de Belgia și la 100 de kilometri de granița cu Franța.

Luna aceasta, Tesla a semnat un acord cu autorităţile chineze pentru construirea unei fabrici la Shanghai, prima unitate a producătorului auto situată în afara SUA.

Tesla intenţionează să producă 500.000 de vehicule în primii cinci ani de la inaugurarea uzinei, eveniment care ar urma să aibă loc ‘în viitorul apropiat’. Construirea fabricii din China nu va avea niciun impact asupra operaţiunilor de producţie din SUA, a precizat Tesla.

Compania a raportat pierderi trimestriale record de aproape 710 milioane de dolari în primul trimestru din 2018, mai mult decât dublu faţă de perioada similară din 2017, sporind temerile privind viabilitatea sa financiară.

Deși Musk a declarat că Tesla va avea rezultate financiare pozitive în acest an, analiștii au prezis că producătorul auto va atrage capital pentru a finanța o lungă listă de proiecte, inclusiv lansarea unui camion electric și a unui camion.

Luna trecută, Elon Musk a anunţat că va concedia 9% din angajaţii Tesla, pe fondul sporirii presiunilor din partea investitorilor pentru a deveni profitabilă şi a-şi reduce costurile.

Este cel mai mare val de concedieri din istoria de 15 ani a Tesla şi vine într-un moment în care compania încearcă să-şi îndeplinească ţintele de producţie pentru sedanul Model 3. Anul trecut, Tesla avea 37.543 de angajaţi, de peste 12 ori mai mulţi decât în urmă cu cinci ani.

În mai, Musk i-a informat pe angajaţi că firma va trece printr-un proces de reorganizare pentru a rezolva problemele legate de producţie, după plecarea unor specialişti importanţi, şi recentele accidente în care au fost implicate automobilele sale electrice.

Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 de mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă, întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla.

spot_img

Ultimele știri