Tetra Pak, investiții de 80 de milioane de euro pentru înlocuirea paielor de plastic

Tetra Pak investește de 80 de milioane de euro în perioada 2019 – 2021 pentru dezvoltarea producției de paie de hârtie, capace nedetașabile și a altor soluții care înlocuiesc paiele din plastic obținut pe bază de combustibili fosili, potrivit raportului de sustenabilitate al companiei.

De asemenea, începând din 2010, Tetra Pak a economisit în total echivalentul a 10 milioane de tone de CO2, cumulat în întregul lanț valoric. Începând din 2012, Tetra Pak a investit 20 de milioane de euro pentru a sprijini infrastructura de colectare și reciclare.

În Europa de Sud-Est, Tetra Pak colaborează cu diverse organizații locale pentru a crește gradul de conștientizare în privința reciclării. În 2018, peste 8.500 de copii și profesori din Croația, Grecia și România au participat la programe de educație ecologică susținute de Tetra Pak.

„De-a lungul celor 20 de ani de activitate pe care am desfăşurat-o la Tetra Pak, sustenabilitatea s-a aflat mereu în centrul promisiunii noastre de a proteja alimentele, oamenii și viitorul. Procesul de raportare anuală ne ajută să ne concentrăm pe angajamentele noastre privind sustenabilitatea, atât internă, cât și externă, iar de-a lungul acestui proces am învățat foarte multe – în special importanța parteneriatelor, progresele mici dar constante și transparența completă“, a declarat Mario Abreu, vicepreședinte pentru sustenabilitate.

spot_img

Ultimele știri