Studiu: Texas este singurul loc care are destul soare și vânt ca să renunțe la cărbune

Un studiu recent a arătat că  Texasul este singurul loc din lume care, grație poziționării geografice, poate să renunțe la consumul de cărbune și să treacă la energie verde, fără să aibă nevoie de energie stocată în baterii.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Rice din Houston, Texas este singurul loc din lume unde condițiile bune de vânt și soare pot produce energie întreaga zi. Motivul este că aceste surse naturale generează putere în diferite momente ale zilei, ceea ce înseamnă că împreună pot ajuta statul să renunțe la centralele pe bază de cărbune.

„Nu există un loc în lume poziționat mai bine, pentru a funcționa fără cărbune, decât Texasul”, a declarat co-autorul studiului, profesorul de inginerie civilă și de mediu, Dan Cohan.

Texas este cel mai mare producător de energie eoliană din Statele Unite, generând 18% din energia pe care o consumă, cu ajutorul vântului. Cele mai multe turbine se află în vestul statului, unde vântul suflă cel mai puternic noaptea și la începutul primăverii, când consumul de energie este redus. Totuși, acestora li se adaugă turbinele de pe Coasta Golfului, unde vântul produce energie electrică după-amiaza târziu, vara, când cererea este mai mare.

Vara, vântul de pe Coasta Golfului poate depăși forța celui din Vestul Texasului, între orele 13 și 20, când briza mării lovește malul. Între 8 dimineața și ora 18, energia solară o depășește pe cea eoliană produsă de Vestul Texasului. Iarna, vânturile din vest se întețesc și generează mai mult curent, până la 9 dimineața, când energia solară începe să funcționeze.

vonmag.ro

Totuși, statul american ar putea avea nevoie de baterii pentru a stoca energia, dar și de centrale pe bază de gaze naturale, din cauza impredictibilității vremii.

Cărbunele încă generează 25% din energia statului, dar acest consum este în scădere. Din 2007, energia creată de această resursă naturală a scăzut cu 36%. Numai anul trecut, compania de energie Vistra Energy a închis trei centrale pe cărbune în Texas.

Statul din America are mai mult de 20.000 de megawați din energie eoliană, iar până în 2030 ar putea crește până la 38.000. Un megawatt poate alimenta aproape 200 de case într-o zi călduroasă de vară. Energia solară, în schimb, a evoluat mai încet. Texasul generează numai 2.500 de megawați din energie solară.

„Suntem la începutul unei rețele mult mai curate decât avem astăzi”, a mai spus profesorul. „Este o oportunitate să renunțăm la cărbune, iar energia solară și eoliană să îi ia locul. Este cel mai ieftin mod, chiar dacă îți pasă sau nu de mediu”.

spot_img

Ultimele știri