Studiu: două ore pe săptămână petrecute în natură îmbunătățesc semnificativ sănătatea

Chiar și două ore pe săptămână petrecute în natură îmbunătățesc semnificativ sănătatea și bunăstarea umană, conform unui nou studiu.

Beneficiile naturii asupra sănătății fizice și psihice sunt bine știute, însă noul studiu este primul de acest fel care se concentrează pe timpul în care aceste beneficii încep să fie simțite. Dacă va fi confirmat de cercetări viitoare, obiceiul de a sta două ore în natură ar putea fi inclus în sfaturile oficiale pentru menținerea sănătății, alături de recomandarea de a mânca cinci porții de fructe și legume pe zi și de a face exerciții fizice timp de 150 de minute pe săptămână.

Studiul este bazat pe interviuri cu 20.000 de oameni din Anglia despre activitatea lor din săptămâna precedentă. Dintre cei care au petrecut puțin timp sau deloc în natură, o pătrime au raportat probleme de sănătate și aproape jumătate au declarat că nu sunt satisfăcuți cu viața lor. În contrast, doar o șeptime dintre cei care au petrecut cel puțin două ore în natură au declarat că au probleme de sănătate, în timp ce o treime nu erau satisfăcuți cu viața lor.

Doctorii din Scoția pot prescrie acum plimbări în natură

Mathew White, autor principal al studiului și doctor la Școala Medicală din cadrul Universității din Exeter, a declarat pentru The Guardian că beneficiile celor două ore petrecute în natură s-au aplicat pentru oameni din grupuri diverse, de la tineri la bătrâni, oameni din mediul urban și rural, oameni cu venituri mari și mici, inclusiv celor care au boli cronice sau dizabilități.

„Așadar, ieșitul în natură pare să fie benefic pentru toată lumea. Nu trebuie să fie exerciții fizice – poate fi și doar statul pe o bancă.”, a declarat White.

Cercetătorii au fost surprinși de faptul că nu a contat dacă cele două ore în natură au fost petrecute în natură într-o singură vizită sau o serie de plimbări mai scurte, sau dacă oamenii au vizitat un parc urban, pădurea sau plaja.

„Este fascinant să vedem legătura între expunerea la natură și îmbunătățirea sănătății și bunăstării. Acest studiu aduce destule argumente în favoarea ieșitului mai des al oamenilor în medii naturale.”, a declarat Helen Stokes-Lampard, directoare Royal College of General Practitioners.

Studiul nu a încercat să afle de ce natura este atât de benefică, însă White a sugerat că liniștea este unul dintre factori.

„Majoritatea oamenilor sunt supuși la stres din mai multe surse în orice moment. Așa că atunci când te duci într-un mediu natural, este liniște, este relaxant și îți oferă timpul de a începe să procesezi lucruri.”

În ultimii ani, oamenii de știință au descoperit cum funcționează elementele naturii pentru a ne vindeca. Timpul petrecut în natură reduce stresul, anxietatea și depresia, reducând secreția hormonilor de stres. De exemplu, ionii negativi din aer și lumina soarelui diminuează depresia, iar priveliștile naturale reglează ritmul cardiac și tensiunea arterială. Sunetele naturii au un efect benefic asupra minții, diminuând stresul.

Conform unui studiu, doar trei zile și două nopți petrecute într-un loc împădurit întăresc sistemul imunitar, reduc șansele unor boli cardiovasculare, cresc vitalitatea și oferă o stare de bine care durează până la o săptămână.

spot_img

Ultimele știri