Trecerea la automobilele electrice ameninţă 75.000 de locuri de muncă în industria auto din Germania

Trecerea la autoturismele electrice pune în pericol 75.000 de locuri de muncă pentru producția de motoare și cutii de viteze, a arătat un studiu comandat de sindicatele germane și industria auto, potrivit Reuters.

În industria auto din Germania sunt 840.000 de locuri de muncă, dintre care 210.000 sunt legate de producția de motoare, potrivit Institutului Fraunhofer de Inginerie Industrială, care a condus studiul.

Apariția vehiculelor fără emisii creează noi locuri de muncă, în domeniul electronicii și bateriilor auto, însă autovehiculele electrice vor avea ca rezultat o muncă mai redusă pentru lucrătorii de asamblare, a avertizat sindicatul german IG Metall.

„Până în 2030, fiecare al doilea loc de muncă în sistemul de propulsie al autoturismelor va fi afectat direct sau indirect de electromobilitate”, a declarat IG Metall despre studiu, care se bazează pe datele furnizate de Daimler, BMW, Volkswagen și furnizorii auto Bosch, ZF și Schaeffler.

Companiile trebuie să investească în programe de reconversie a locurilor de muncă pentru a califica lucrătorii pentru noile tehnologii, în timp ce politicienii trebuie să vină cu o politică globală industrială și de ocupare a forței de muncă, a spus Hofmann.

„Politicienii și industria auto trebuie acum să dezvolte strategii pentru a gestiona această transformare”, a declarat șeful IG Metall, Joerg Hofmann.

Cele 75.000 de locuri de muncă amenințate se bazează pe presupunerea că 25% din toate automobilele vor fi electrice până în 2030, hibrizi 15% și variante de benzină și motorină vor avea 60% din piață.

O adoptare mai rapidă a vehiculelor electrice ar putea amenința 100.000 de locuri de muncă, a spus IG Metall.

Reprezentantul Volkswagen, Bernd Osterloh, a declarat că motoarele electrice au doar o șesime din componente în comparație cu variantele cu motor cu combustie, ceea ce înseamnă că mașinile electrice pot fi asamblate mai repede.

Autovehiculele electrice au nevoie de 30% mai puțin timp pentru a se asamblează decât autovehiculele actuale, a spus Osterloh. Potrivit acestuia, o fabrică de baterii necesită doar o cincime din forța de muncă în comparație cu o uzină de motoare.

Reprezentantul BMW, Peter Cammerer, a spus că industria germană trebuie să se ferească de a oferi tehnologii și know-how concurenților chinezi, coreeni și japonezi. Germania este lider în ceea ce privește cercetarea celulelor bateriilor, dar oferă contracte de baterii furnizorilor străini, a spus Cammerer.

Citește și: Ministru german către producătorii auto: Investiţi în maşini electrice, altfel veţi pierde

Vânzările de maşini electrice la nivel global au crescut cu 50% în 2017

spot_img

Ultimele știri