Trei ordonanțe frânează accesarea și beneficiile Legii sponsorizării

Deși România acordă facilități fiscale pentru sponsorizări, conform legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea și legii nr. 227/2015 – Codul Fiscal, modificările legislative din ultimii doi ani reduc dramatic numărul companiilor care ar putea folosi facilitatea acordată de stat și, mai ales, fondurile care ar putea fi direcționate în dezvoltarea comunităților în care își desfășoară activitatea. Impactul negativ al acestor schimbări se răsfrânge astfel asupra majorității organizațiilor neguvernamentale, mai cu seamă asupra celor de dimensiuni mici și medii, care nu mai pot accesa finanțările marilor corporații sau fondurile publice și depindeau tocmai de sponsorizările pe care aceste firme le-ar fi putut oferi. 

Astfel, Ordonanța 3/2017 pentru modificarea Codului Fiscal, prin care limita maximă a cifrei de afaceri care definește microîntreprinderile a fost crescută de la 100.000 euro la 500.000 euro, scade cu 63% numărul companiilor care pot utiliza facilitatea fiscală și cu 10% suma care se poate direcționa. Aceste firme, care avuseseră un potențial total de sponsorizare de peste 50 de milioane de euro, au devenit supuse impozitului pe profit către cauze sociale.

În plus, Ordonanța nr. 79/2017 pentru modificarea Codului Fiscal, prin care începând de la 1 ianuarie 2018 toate companiile cu cifra de afaceri până la 1 milion de euro sunt impozitate pe baza cifrei de afaceri și nu a profitului, duce la o scădere cu 78% a procentului de companii care nu mai pot face sponsorizări deductibile și generează o scădere de aproximativ 17% a sumei totale de bani care s-ar putea direcționa la nivel național. Potențialul de sponsorizare estimat de Asociația pentru Relații Comunitare este de 82 de milioane de euro.

Mai puțin de jumătate dintre companiile impozitate pe baza profitului au direcționat 20% din impozit pentru sectorul ONG

Conform Ordonanței 25/20182 – potrivit căreia microîntreprinderile (cifră de afaceri de până la un milion de euro) vor putea face sponsorizări deductibile în limita a 20% din impozitul pe venit, similar cu companiile plătitoare de impozit pe profit – sunt eligibile pentru sponsorizări doar organizațiile neguvernamentale care sunt furnizori acreditați de servicii sociale cu cel puțin un serviciu social licențiat, în timp ce alte organizații, din domenii cheie cum ar fi educație, mediu sau chiar și unele organizații din domeniul medical, sunt restricționate. Organizațiile eligibile reprezintă aproximativ 5% din totalul organizațiilor neguvernametale active din România.

Prevederile OUG 25/2018 permit microîntreprinderilor, impozitate pe baza cifrei de afaceri, să sprijine prin această facilitate fiscală doar organizațiile neguvernamentale care oferă servicii sociale licențiate, însă toate ONG-urile, indiferent de domeniu, ar trebui să beneficieze de ea. În România sunt peste 40.000 de organizații neguvernamentale active care oferă servicii absolut necesare în multe domenii cheie, în care statul nu intervine deloc sau nu intervine suficient de rapid. De aceea, activitatea acestor organizații, care depinde în proporție foarte mare de această facilitate fiscală, este esențială. Aceste organizații de multe ori reușesc să rezolve problemele societății mai eficient în termeni de timp și de bani față de stat”, a declarat Laszlo Bodor, NGO Capacity Building Manager, Asociația pentru Relații Comunitare, în cadrul conferințe de lansare a unui studiu realizat de EY România, în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare și HOSPICE Casa Speranței.

Prezentă în cadrul conferinței, Carmen Uscatu, președinte al Asociației Dăruiește Viață, a explicat că în momentul de față doar 2% dintre ONG-urile din România mai pot beneficia de facilitatea fiscală adresată celor 80% dintre companiile din România care din 2018 au devenit plătitoare de impozit pe venit.

Dintr-un calcul pe care Asociația Dăruiește Viață l-a făcut in house a reieșit că 43% dintre companiile care ne-au susținut în 2017 nu ne mai pot oferi sponsorizare și în 2018. Potențialul de sponsorizare al acestor companii este de aproximativ 500.000 Euro. Cu acești bani, Asociația ar fi putut renova complet secția de oncologie a Spitalului de copii Sfanta Maria de la Iași”, a mai spus Carmen Uscatu.

spot_img

Ultimele știri