Turiștii de pe litoral primesc premii în schimbul dozelor din aluminiu

În weekend-urile lunii iulie are loc, în Mamaia, ediția a opta a campaniei ExtravaCANza, în cadrul căreia turiștii pot introduce dozele de aluminiu într-un aparat, iar la schimb pot primi premii. În 2017 au fost colectate astfel 1.500 de kilograme de doze.

Turiștii de pe litoral primesc premii în schimbul dozelor din aluminiu

Campania ExtravaCANza, desfășurată de Every Can Counts România, are loc pe plaja Flora din staţiunea Mamaia, în zilele 13-15 iulie, 20-22 iulie și 27-29 iulie. În weekenduri, turiștii pot introduce dozele de aluminiu într-un aparat inteligent, care le permite să vadă câte doze au introdus şi, pe baza bonului emis de aparat, să îşi aleagă unul dintre premiile pregătite de organizatori.

De exemplu, la cinci doze, primești o băutură răcoritoare, la 30 – un cuţit de bucătărie, la 50 – un storcător de fructe și la 60 doze – un voucher 50 lei.

Green Report Shop Produse alimentare eco

Aceasta este a opta ediția a campaniei, iar în 2017, în cadrul ExtravaCANza, au fost colectate 1.500 de kilograme de doze, de trei ori mai multe decât în ediția precedentă.

Pe lângă acţiunea de colectare a dozelor din aluminiu, organizatorii au inclus în programul campaniei activităţi de distracţie pentru toate vârstele: campionate de fotbal, sesiuni foto într-o cabină special amenajată, face painting pentru copii şi animaţie.

Turiștii de pe litoral primesc premii în schimbul dozelor din aluminiu

„Vrei o plajă ca afară? […] Tot ceea ce trebuie să faci este să vii cu doza goală la noi sau să o arunci în containerele speciale instalate pe plajă. Sperăm ca gestul tău, care ar trebui să fie unul obişnuit, va fi observat şi urmat de cât mai mulţi turişti”, a transmis Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro – Every Can Counts, într-un comunicat.

ExtravaCANza este o acţiune de conştientizare desăşurată sub umbrela programului european Every Can Counts derulat în România de Asociaţia Alucro. Scopul campaniei este de a încuraja reciclarea dozelor din aluminiu şi păstrarea curăţeniei pe litoralul românesc.

Sistemul EcoCan este la îndemâna tututor celor care doresc să continue această acţiune şi la reîntoarcerea de pe litoral, fiind prezent în 28 de locaţii din ţară, supermaketuri sau zone publice, la iniţiativa comună a Every Can Counts România şi Can Pack Recycling.

spot_img

Ultimele știri