Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Raport OMS: producția de tutun provoacă daune grave mediului

Tutunul nu este dăunător doar pentru sănătatea umană, ci și pentru planetă, conform unui nou raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) care analizează costurile de mediu ale producției de tutun.

Conform studiului, amprenta de carbon anuală a tutunului este de 84 milioane de tone, aproape la fel de ridicată ca emisiile de gaze cu efect de seră ale statelor Israel sau Peru. Producția de tutun necesită utilizarea intensivă a resurselor naturale și utilizează chimicale care poluează ecosisteme și au un impact negativ asupra sănătății comunităților.

Conform autorilor raportului, impactul asupra mediului, precum și problemele sociale, economice și de sănătate asociate cu fumatul, fac ca abordarea tutunului să fie un pas important către atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ONU.

Printre recomandări se numără includerea costurilor de mediu ale tutunului în prețul unui pachet de țigări.

Creșterea conștientizării privind riscurile de sănătate asociate cu fumatul a dus la un declin al numărului de fumători în țările dezvoltate. Însă noi piețe au apărut în țările cu venituri mici și medii, unde cererea a crescut semnificativ.

Țara cu cei mai mulți fumători este China. Statul are 300 de milioane de fumători adulți și produce 2.5 trilioane de țigarete anual, necesitând suprafețe vaste de teren arabil și cantități semnificative de apă.

Cele șase trilioane de țigarete fabricate la nivel global în fiecare an necesită aproximativ 4 milioane de hectare de terenuri și peste 22 miliarde de tone de apă.

Studiul OMS, realizat de cercetătorii de la Imperial College Londra, au evaluat și impactul de mediu al fumatului la nivel individual. De exemplu, fumatul unui pachet de 20 de țigarete pe zi timp de 50 de ani este asociat cu consumul a 1.4 milioane de litri de apă.

Creșterea tutunului este mai dăunător pentru mediu decât multe alte culturi alimentare. Tutunul are nevoie de soluri nisipoase, ușor acidice, care în mod normal conțin puțini nutrienți. Însă tutunul necesită mulți nutrienți, forțând fermierii să defrișeze păduri pentru a crea noi terenuri agricole.

Terenul defrișat pentru fermele de tutun reprezintă aproape 5% din defrișările totale naționale în unele țări în curs de dezvoltare.

După ce sunt culese, frunzele sunt uscate sau preparate pentru transport și procesare. Acest proces duce deseori la tăierea unor copaci pentru a îi folosi ca și combustibil pentru uscarea frunzelor. De asemenea, utilizarea excesivă a fertilizatorilor și pesticidelor poate dăuna sănătății muncitorilor, care nu își permit să își cumpere haine de protecție.

Aceste chimicale pot contamina și apa de băut pentru animalele de fermă.

Raportul arată că 90% din toate culturile de tutun sunt crescute în țări în curs de dezvoltare, însă majoritatea profitului de pe urma vânzării tutunului ajunge în țările bogate. Autorii recomandă amendarea companiilor de tutun care aduc daune mediului prin defrișări sau contaminarea apei.

spot_img

Ultimele știri