Uber angajează un expert NASA pentru a construi mașini electrice zburătoare, autonome

Într-un moment în care nici măcar mașinile autonome nu sunt bine intrate pe piață, Uber vrea mașini electrice zburătoare care se conduc singure. Compania l-a angajat recent pe Mark Moore, un specialist NASA care lucrează încă din 2010 la dezvoltarea de vehicule capabile să decoleze în plan vertical. Planul lor ar putea schimba radical modul în care ne deplasăm și ar putea reduce semnificativ aglomerația din maile orașe.

mașini electrice zburătoare uber
Foto: uber.com

Mike Moore are o experiență de mai bine de 30 de ani la NASA. S-a ocupat o bună vreme de dezvoltarea unor mașini de oraș, capabile să decoleze și să aterizeze în plan vertical, ca elicopterele, dar fără a produce la fel de mult zgomot.

mașini electrice zburătoare 2
Foto: nasa.gov

Recent, Mike Moore a fost angajat de Uber în divizia numită Uber Elevate. Este vorba despre un departament care se ocupă de introducerea unor servicii de transport aerian la comandă.

Compania vrea să dezvolte o flotă de mașini zburătoare electrice, cu o autonomie a bateriei de 80-160 de kilometri la fiecare încărcare. Pentru început, mașinile vor fi pilotate de șoferi, dar în viitor ar putea fi controlate prin intermediul unei aplicații pentru mobil.

Dificultăți în dezvoltarea de mașini electrice zburătoare

În ciuda entuziasmului, Uber se confruntă cu probleme în dezvoltarea conceptului. Specialiștii încă încearcă să identifice soluții pentru a reduce poluarea fonică, pentru a asigura eficiența vehiculelor și pentru a extinde viața bateriilor. În plus, vor fi nevoiți să facă lobby pentru relaxarea restricțiilor impuse de cei care gestionează traficul aerian.

Oricum, mașinile electrice zburătoare nu vor putea fi folosite ca unica soluție de transport. Ele vor avea nevoie de așa-numitele „vertiporturi”, de unde să decoleze și pe care să aterizeze. Acestea vor fi situate în mai multe puncte ale orașelor, la care se va putea ajunge cu mijloace de transport convenționale.

mașini electrice zburătoare uber
Foto: uber.com
spot_img

Ultimele știri