UE nu a ajuns la un acord privind data la care va atinge neutralitatea climatică

Liderii europeni nu au reușit să cadă de acord privind data la care Uniunea Europeană va deveni neutră din punct de vedere a carbonului, după ce mai mulți șefi de stat au încurajat adoptarea unei ținte de emisii zero net până în 2050.

În cadrul întâlnirii de la Bruxelles, țări ca Cehia, Ungaria și Polonia au refuzat să semneze orice document care menționa ținta pentru anul 2050. Cancelarul German Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au încercat să stabilească termenul țintă de neutralitate din punct de vedere al carbonului pentru 2050. Propunerea a ajuns o notă de subsol care spune că „pentru o mare majoritate din statele membre, neutralitatea climatică trebuie să fie atinsă până în 2050.”

„Uniunea Europeană poate și trebuie să conducă drumul, prin implicarea într-o transformare amplă a propriei economii și societăți pentru a atinge neutralitatea climatică. Acest proces va trebui să fie desfășurat într-un mod care ține cont de circumstanțele naționale și este just din punct de vedere social.”, menționa textul final al agendei strategice.

Știrea a dezamăgit activiștii de mediu, care atrăseseră atenția că ținta setată este prea vagă.

„Cuvinte goale nu pot reconstrui o casă distrusă de o alunecare de teren sau recompensa un fermier care și-a pierdut recolta din cauza secetei. Merkel și Macron nu au reușit să convingă Polonia și să coopteze alte state. Cu oameni pe străzi care cer măsuri și avertizări de la cercetători că fereastra de timp în care putem reacționa se închide rapid, guvernele noastre au avut o șansă să conducă din față și să pună Europa pe o cale rapidă către o decarbonizare completă. Au ratat șansa.”, a declarat Sebastian Mang, de la Greenpeace UE.

Un raport realizat în 2018 de către Grupul Interguvernamental Privind Schimbările Climatice (IPCC) arăta că mai avem doar 11 ani de a reduce emisiile cu 45% față de nivelurile din 2010 pentru a împiedica temperaturile globale să crească mai mult de 1.5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale.

Însă unii cercetători atrag atenția că modelele climatice nu țin cont de procesele de feedback pozitiv, prin care încălzirea globală declanșează noi factori care contribuie la problemă. Unele estimări arată că lumea s-ar putea încălzi cu 3 grade Celsius până în 2050 fără măsuri urgente și ar putea duce la colapsul civilizației.

În prezent, Europa și-a luat angajamentul de a reduce emisiile cu 40% până în 2030.

spot_img

Ultimele știri