Uniunea Europeană va explora hidrogenul ca sursă de energie

Miniștrii de transport ai Uniunii Europene au fost de acord să își concentreze eforturile pe utilizarea hidrogenului în transport și energie, ca parte a măsurilor de reducere a emisiilor de carbon cu 40% până în 2030.

Inițiativa fără caracter obligatoriu a fost luată de 25 națiuni din Uniunea Europeană și cere guvernelor să sporească cooperarea și să investigheze potențialul utilizării hidrogenului în stocarea de energie, transport, energie și căldură.

„Accelerarea implementării imediate a tehnologiei sustenabile cu hidrogen contribuie la competitivitatea economică a Uniunii Energiei.”, este menționat în documentul văzut de Reuters.

Documentul prezentat la o întâlnire formală în Linz, Austria, subliniază nevoia pentru energie regenerabilă, cum ar fi hidrogenul, pentru a reduce dependența de combustibili fosili a Europei, care se bazează pe importuri din Rusia.

Tehnologiile de producere a hidrogenului, unul dintre cele mai abundente elemente din lume, sunt promițătoare însă implementarea lor se desfășoară lent.

În Uniunea Europeană, Germania conduce eforturile de explorare a modurilor în care această energie regenerabilă poate fi utilizată și stocată.

Săptămâna trecută, Germania a inaugurat primele trenuri de pasageri alimentate cu hidrogen din lume, înlocuind două trenuri diesel pe un traseu de aproape 100 de kilometri în Saxonia Inferioară. Trenurile cu hidrogen sunt echipate cu pile de combustie care produc electricitate printr-o combinație de hidrogen și oxigen, proces prin care singurele emisii sunt apa și aburul. Surplusul de energie este stocat în baterii litiu-ion aflate la bordul trenului.

Green Report Shop Transport ECO

Până acum, tehnologia a fost folosită în special pentru autobuze și camioane de cursă lungă. Producători auto ca Toyota au promovat beneficiile vehiculelor cu hidrogen, care se alimentează mai rapid decât se încarcă vehiculele electrice, însă sunt scumpe, iar stațiile de reîncărcare sunt rare.

Hidrogenul poate fi produs din surse regenerabile de energie, stocat și utilizat în transport sau în rețelele de gaze, care pot absorbi până la 10% hidrogen ca combustibil complementar la gazele naturale.

spot_img

Ultimele știri