Parlamentul European interzice articolele din plastic de unică folosință începând cu 2021

Parlamentul European a votat ieri o lege care va interzice din 2021 o serie de articole din plastic de unică folosință, cum ar fi tacâmuri și veselă din plastic, bețigașe de ureche și paie de băut. Măsurile luate fac parte din eforturile Uniunii Europene de a reduce emisiile de dioxid de carbon și poluarea cu plastic a mediului înconjurător, în special a mărilor și oceanelor.

În cadrul propunerii, se cere și reducerea utilizării articolelor de plastic de unică folosință pentru care nu există alternative sustenabile viabile, cum ar fi cutiile de burgeri și recipiente pentru fructe, legume sau înghețată. Utilizarea acestora va fi redusă cu 25% în fiecare țară a Uniunii Europene până în 2025.

Printre articolele de plastic interzise se numără bețișoare pentru amestecat băuturi, plastic oxo-degradabil și recipiente din polistiren expandat, pentru mâncare și băuturi.

Legea prevede colectarea și reciclarea a 90% dintre sticlele de plastic utilizate pentru băuturi până în 2025. Conform raportului realizat de Parlamentul European, 20% dintre deșeurile marine din plastic sunt sticle și capace. Pentru a îndeplini această țintă, producătorii ar trebui să folosească minimum 35% plastic reciclat în compoziția produselor și să contribuie la acoperirea costurilor acestui nou sistem de management al deșeurilor. De asemenea, ei vor trebui să specifice pe etichetele produselor cum vor fi gestionate deșeurile, care este impactul de mediu al produsului și în ce măsură este prezent plasticul în respectivul produs.

Producătorii de țigări vor trebui să reducă plasticul utilizat cu 50% până în 2025 și 80% până în 2030, măsură luată pentru a reduce poluarea cu deșeuri de mucuri de țigară. Plasele de pescuit, care reprezintă 27% din deșeurile de pe plajele europene, vor trebui recuperate în proporție de 50% anual și reciclate de 15% până în 2025.

Legea va încuraja producția și comercializarea alternativelor reutilizabile, precum farfuriile de porțelan, tacâmurile și paiele din inox, recipientele din inox sau sticlă și va stimula reutilizarea și reciclarea articolelor recuperate.

Alianța Rethink Plastic atrage atenția asupra lobby-ului exercitat de marile companii, cum ar fi Coca-Cola, Nestle, PepsiCo și Danone, pentru a transpune directiva într-o legislație mai puțin dură.

O absență notabilă pe lista articolelor de plastic interzise sunt pungile de transport de unică folosință din plastic foarte subțire.

Conform Uniunii Europene, aproximativ 150.000 de tone de plastic ajung să polueze apele europene în fiecare an, având un efect devastator asupra vieții marine. O dată ajung în mediul înconjurător, deșeurile se descompun în particule de microplastic, care au un impact major asupra anumitor animale marine, se acumulează în lanțul alimentar și ajung să contamineze inclusiv hrana pe care o consumăm și apa pe care o bem.

Conform organizației Ocean Observancy, cel puțin 8 milioane de tone de plastic ajung în oceane în fiecare an, iar în ritmul actual vom avea o tonă de plastic la fiecare trei tone de pește în următorii 10 ani.

Companiile petroliere au investit 180 de miliarde de dolari în fabrici de plastic din 2010 și până în prezent, iar ca urmare producția de plastic la nivel global ar putea crește cu 40% în următorii 10 ani.

spot_img

Ultimele știri