UE sprijină cu 39 milioane euro promovarea produselor agricole

Comisia Europeană a aprobat astăzi 27 de programe destinate promovării produselor agricole în Uniunea Europeană și în țări terțe, care includ și produsele ecologice. Programele, care, în marea lor majoritate, au o durată de 3 ani sunt prevăzute cu un buget total de 77,4 milioane euro, la care UE contribuie cu 39 de milioane euro.

Programele selectate vizează diverse categorii de produse, cum ar fi fructele și legumele proaspete și prelucrate, produsele lactate, produsele de calitate superioară, inclusiv cele ecologice, florile, carnea de calitate superioară și, de asemenea, în premieră, carnea de oaie.

Mă bucur să confirm sprijinul nostru pentru aceste programe de promovare noi, care includ, pentru prima oară, carnea de oaie. Sper că aceste programe vor stimula consumul și vânzările în această perioadă dificilă. În ultimii 5 ani, UE a devenit un exportator net de produse agroalimentare, iar valoarea exporturilor a crescut mai rapid decât volumul, deoarece consumatorii din alte părți ale lumii apreciază tradițiile, standardele de calitate și gusturile Europei. Aceste noi măsuri ne vor spori și mai mult reputația”, a declarat comisarul UE pentru agricultură, Dacian Cioloș.

În cadrul sistemului de informare și de promovare, în primul val de selecție de programe din 2014, serviciile Comisiei au primit, până la data de 15 iunie 2014, 43 de propuneri de programe care vizau atât piața internă, cât și țări terțe.

După evaluare, 27 de programe au fost alese pentru cofinanțare, dintre care 21 vizează piața internă, iar 6 vizează țări terțe. Țările și regiunile terțe vizate sunt: America de Nord, America Latină, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, Japonia, Africa de Nord și Turcia.

În plus, două dintre programele acceptate sunt așa-zise programe multinaționale, prezentate de organizații care sunt situate în state membre diferite și care derulează împreună o campanie de promovare. În contextul reformei politicii de promovare, în privința căreia s-a ajuns recent la un acord, campaniile de promovare de acest tip vor fi și mai puternic încurajate”, potrivit CE.

spot_img

Ultimele știri