Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Un grup de pediatri din SUA avertizează că aditivii alimentari dăunează sănătății copiilor

Chimicalele adăugate în mod obișnuit în alimente și ambalaje au un impact negativ asupra sănătății copiilor, avertizează un grup de pediatri din SUA care reprezintă 67.000 de doctori.

Declarația Academiei Americane de Pediatrie atrage atenția asupra unui număr tot mai mare de studii care asociază substanțele chimice folosite în mod obișnuit ca arome, coloranți sau în ambalaje cu riscuri pentru sănătate, cum ar fi dereglări endocrine.

„Am atins un moment în care recunoaștem ceea ce sugerează știința, că nu putem presupune că aceste chimicale sunt nevinovate până la proba contrarie.”, a declarat pentru The Globe and Mail Leonardo Trasande, autor principal al declarației.

Printre substanțele chimice periculoase menționate în cadrul declarației se numără:

  • bisfenol (BPA), care este folosit în ambalajele de aluminiu;
  • ftalați, care sunt utilizați în produse de îngrijire personală și pentru fabricarea ambalajelor de plastic;
  • chimicale perfluorinate (PFC), care sunt folosite în ambalaje;
  • perclorat, utilizat în ambalaje și pentru a curăța echipamente care produc alimente;
  • nitrați și nitriți, folosiți ca conservanți, în special în carne.

În ultimii ani, studiile au arătat că aceste chimicale sunt perturbatori ai sistemului endocrin, fiind în special dăunătoare pentru copii, care sunt încă în dezvoltare și care ar putea suferi consecințe pentru tot restul vieții dacă procesele hormonale sunt dereglate. Acestea pot grăbi pubertatea, pot reduce fertilitatea și pot contribui la obezitate, probleme cu sistemul imunitar sau cu glanda tiroidă, precum și la unele tipuri de cancer.

Numeroase produse cosmetice conțin teflon și alți fluoropolimeri toxici

De exemplu, percloratul dereglează hormonii tiroidieni, iar doctorii spun că ar putea fi parțial responsabil pentru înmulțirea cazurilor de hipotiroidism neonatal în SUA.

Conform declarației, aceste chimicale nu sunt reglementate suficient în SUA, iar multe dintre evaluări ale siguranței sunt realizate de producătorii substanțelor, și nu de o terță parte.

libris.ro

Doctorii recomandă evitarea alimentelor procesate sau ambalate în plastic și aluminiu. De asemenea, este recomandată alegerea fructelor și a legumelor proaspete de câte ori este posibil, evitarea consumului de carne în timpul sarcinii, folosirea sticlei sau a oțelului inoxidabil în loc de plastic și evitarea ambalajelor de plastic cu codurile de reciclare 3 (ftalați), 6 (stiren) și 7 (bisfenol).

spot_img

Ultimele știri