Un miliard de euro pentru stații de epurare și canalizare

Ministerul Finanțelor Publice a primit mandat din partea Guvernului să poarte negocieri cu Banca Europeană de Investiții în vederea acordării unei finanțări de un miliard de euro. Suma va fi folosită pentru accelerarea realizării proiectelor din sectorul de apă, apă uzată și canalizare, în vederea conformării la obligațiile pe care România și le-a asumat prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, respectiv obligații privind calitatea apei și accesul populației la rețeaua de alimentare cu apă potabilă și canalizare.

statie de epurare

Elementele care fac obiectul negocierii sunt atât de natură financiară (durata și numărul de tranșe în care se va trage împrumutul, plan de finanțare), cât și de natură tehnică (atribuțiile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice legate de implementare, clarificări în privința alocării proiectelor, autorizațiile de mediu sau administrarea rețelelor de un operator autorizat).

Nici jumătate dintre români nu beneficiează de canalizare

Potrivit ultimelor date statistice publicate de Institutul Național de Statistică, în România doar 47,1% din cetățeni au acces la canalizare. Dintre aceștia 82,8% trăiesc în zonele urbane, iar restul de 5,3% în zonele rurale.

Untitled
Sursa: Institutul Național de Statistică

În ceea ce privește epurarea apelor uzate, populația cu locuințele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare, în anul 2014, a fost de 8.998.262 persoane, reprezentând 45,1% din populația țării„, se arată în statistica INS.

În anul 2014 a fost generat un volum total de ape uzate de aproximativ 1.974,7 milioane metri cubi (m3), din care 1.067 milioane au provenit din activități economice și 907,7 milioane din activități menajere. Din volumul total de ape uzate generate și colectate în sistemele de canalizare au fost evacuați 1.937,3 milioane m3 , din care 705,4 milioane fără epurare (peste o treime).

epurare
Sursa: Institutul Național de Statistică

 

spot_img

Ultimele știri