Un milion de biciclete fabricate în România pentru Decathlon

Fabrica de biciclete VeloCity Reșița din județul Caraș Severin are pentru următorii doi ani comenzi pentru un milion de biciclete, producție ce va necesita angajarea a încă 50 oameni în unitatea de producție care numără acum circa 300 de salariați potrivit datelor companiei, informează ZF.ro.

velocity

„Acoperirea noilor comenzi va reprezenta fără îndoială o nouă provocare, depășirea pragului de 400.000 de biciclete pe an presupunând în primul rând lărgirea actualei echipe. Acesta este motivul pentru care noi colegi ni s-au alăturat chiar pe parcursul ultimelor zece zile, angajările urmând a fi reluate odată cu revenirea din vacanță, în data de 11 ianuarie 2016”, spun oficialii companiei.

Velocity Reșita asamblează biciclete pentru retailerul francez de echipamente sportive Decathlon. Acesta este singurul client al companiei momentan,  gigantul francez prezent și în România cu o rețea de magazine fiind de altfel cel care a comandat 1 milion de biciclete în 2016 și 2017. Fabrica a produs în acest an circa 400.000 de unități, astfel că pentru anul viitor se estimează o creștere a producției cu 25%.

Fabrica din județul Caraș Severin a fost fondată în octombrie 2008 și a asamblat până în prezent 2 milioane de biciclete. În prezent activitatea fabricii VeloCity este administrată de compania NextCity cu afaceri de aproape 19 milioane lei anul trecut, în scădere cu circa 10% față de 2013.

spot_img

Ultimele știri