Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Un nou record negativ de temperatură la suprafaţa Pământului: minus 98 de grade Celsius

În 2013, oamenii de știință au anunțat că au detectat cea mai mică temperatură înregistrată vreodată pe suprafața Pământului. Această temperatură, de minus 93 de grade Celsius, a fost observată în mai multe locuri de pe platoul de gheață al Antarcticii de Est, o câmpie înzăpezită, care cuprinde Polul Sud.

Acum, după reexaminarea datelor meteorologice pentru această regiune, aceiași cercetători au descoperit că temperaturile la mai multe situri au scăzut de fapt la mai puțin decât s-a crezut anterior, până la un record de minus 98 de grade Celsius în mai multe rânduri între 2004 și 2016.

Rezultatele, publicate în revista Geophysical Research Letters, ar putea transforma modul în care oamenii de știință înțeleg tiparul după care temperaturile scăzute pot să apară pe suprafața Pământului.

Altitudinea ridicată a platoului de gheaţă al Antarcticii de Est şi distanţa mică faţă de Polul Sud conferă acestei zone cel mai rece climat dintre toate regiunile de pe Pământ. Masele de aer rece, dense şi descendente se pot menţine deasupra sa chiar şi câteva zile. În aceste condiţii, temperatura aerului de la suprafaţa şi deasupra văilor de mici dimensiuni ar putea să scadă chiar şi mai mult.

Acest record negativ de temperatură nu a fost stabilit la o anumită dată, ci se bazează pe analiza datelor obţinute cu ajutorul sateliţilor de monitorizare între anii 2004 şi 2016, potrivit cărora asemenea valori foarte scăzute de temperatură se pot înregistra în orice moment, în funcţie de condiţiile atmosferice.

Când echipa a făcut studiile inițiale în 2013, au sugerat că, pentru ca temperaturile să ajungă atât de reduse, a fost nevoie de un cer senin pe termen îndelungat, cât și de vânturi ușoare. Cu toate acestea, noile rezultate indică faptul că aerul trebuie de asemenea să fie extrem de uscat, deoarece vaporii de apă captează căldura în aer.

Pentru ca mercurul să ajungă la minus 98, atunci toate aceste condiții trebuie să persiste pentru câteva zile. Pentru a merge mai jos, ar trebui să persiste timp de câteva săptămâni, ceea ce este foarte puțin probabil, potrivit oamenilor de știință.

Acest lucru se datorează faptului că, odată ce temperatura scade sub un anumit punct, aerul se răcește atât de încet, încât nu poate deveni cu mult mai rece decât înainte fără o schimbare inevitabilă a condițiilor meteorologice. În lumina acestui fapt, minus 98 grade Celsius este probabil la fel de rece ca suprafața Pământului va ajunge vreodată, potrivit lui Ted Scambos, șeful echipei de cercetare.

„Există o limită a timpului în care condițiile persistă pentru a permite răcirea la aceste temperaturi extrem de scăzute și o limită a cantității de căldură care se poate obține prin atmosferă, deoarece vaporii de apă trebuie să fie aproape inexistenți pentru a emite căldură de la suprafață la aceste temperaturi”,a declarat Ted Scambos, autor principal al studiului şi cercetător şef în cadrul Centrului naţional de date despre zăpadă şi gheaţă al Universităţii Boulder din Colorado, Statele Unite.

 

Citește și: Antarctica a pierdut aproape 3 trilioane de tone de gheață în ultimii 25 de ani

51°C, noul record de temperatură în India

spot_img

Ultimele știri