Cum și unde pot fi încărcate mașinile electrice în România

in EcoLIFESTYLE, Energie, Transport 26 August 2016 1,415 Views

Grație consumului redus pe care îl au mașinile electrice (un cost de 5 lei pentru 100 de kilometri), dar și al interesului față de protejarea mediului înconjurător, tot mai multe companii și instituții de stat din România sprijină implementarea unei rețele de încărcare pentru autovehiculele electrice.

Cum și unde pot fi încărcate mașinile electrice în România

Mașinile electrice pot fi încărcate prin două modalități: încărcarea normală, care se face la o putere de 22kW și durează 4 sau 5 ore. A doua variantă este în regim de fast-charge, ceea ce înseamnă că 80% din capacitatea bateriei se încarcă în mai puțin de o oră, la o putere mai mare de 22kW, care poate ajunge chiar și la 40-50 kW.

Unde pot fi încărcate mașinile electrice

Potrivit hărții puse la dispoziție de plugshare.com, în România există 99 de stații de încărcare pentru mașinile electrice, printre care și locuri private (de exemplu, parcările subterane ale unor hoteluri) și unele care aparțin persoanelor fizice, pe care trebuie să le contactezi în prealabil ca să stabilești o întâlnire. Cele mai multe sunt în București, adică 39.

Dintre aceste 99 de stații din toată țara, 11 aparțin parteneriatului Renovatio, grup de companii cu activități în industria energiilor regenerabile, și Kaufland. Prima stație a fost deschisă în luna aprilie a acestui an în parcarea magazinului Kaufland Barbu Văcărescu din București, iar la finalul aceleiași luni una în Ploiești.

Până în luna august au mai fost deschise încă 9 puncte de încărcare pentru mașinile electrice în parcările hypermarketurilor Kaufland. Acestea se găsesc în Timișoara, Sebeș, Râmnicu Vâlcea, Constanța, Sibiu, Deva, Pitești, Iași și Arad. Majoritatea au o putere de încărcare de 22kW, iar cele de la București (Barbu Văcărescu), Ploiești și Timișoara beneficiază de stații de încărcare Fast Charge de 50 kW. Stațiile funcționează non-stop, iar încărcarea este, în 2016, gratuită.

În luna iunie, și Cora a inaugurat prima stație de încărcare pentru mașinile electrice, în parcarea subterană a hipermarketului bucureștean din zona Lujerului.  A urmat apoi Constanța, iar pe listă sunt și celelalte 9 magazine. Încărcarea durează, în medie, o oră, iar stația deservește toate tipurile de vehicule electrice și hibride plug-in. Proiectul este derulat în parteneriat cu EVConnect.

Statul finanțează rețeaua de alimentare pentru mașinile electrice

Primăriile, instituțiile publice și firmele care vor să dezvolte stații de încărcare a mașinilor electrice pot depune cereri de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu.

AFM va deconta până la 80% din investiția într-o astfel de unitate. Suma maximă pe care o poate solicita o primărie, instituție publică sau firmă este de 900.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro).

Pentru 2016, bugetul alocat acestui program este de 70 milioane de lei și vizează montarea a 420 de stații de încărcare cu putere normală (4 ore) și alte 420 de stații de încărcare rapidă (mai puțin de o oră).

Vor putea depune cereri de finanțare:

  • primăriile orașelor cu o populație de peste 50.000 de locuitori
  • instituțiile publice și firmele din astfel de orașe
  • companiile ale căror sedii sociale sau puncte de lucru au acces direct la autostrăzi, drumuri europene și drumuri naționale

Cererile pot fi depuse între 15 septembrie și 15 octombrie 2016. Programul se întinde până în 2020, cu o țintă indicativă de 6.000 de puncte de alimentare instalate în rețea.

Comentarii

comentarii