Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Ungaria va interzice obiectele din plastic de unică folosinţă de la 1 iulie 2021

Ungaria va interzice obiectele din plastic de unică folosinţă începând din data de 1 iulie 2021, cu o jumătate de an mai târziu decât fusese planificat iniţial, a anunţat Gergely Gulyas, şeful cancelariei prim-ministrului.

Într-o conferinţă de presă organizată online, Gergely Gulyas a spus că în contextul actualei situaţii economice dificile această interdicţie trebuie să fie introdusă într-o mod în care să nu pericliteze locurile de muncă din Ungaria.

Noua dată de implementare a interdicţiei a fost stabilită după discuţii la care au participat Laszlo Palkovic – ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei -, reprezentanţi ai companiilor importante din acest sector de activitate şi parlamentari din circumscripţiile vizate de această măsură.

Guvernul ungar va crea un fond de 10 miliarde de forinţi (29 milioane de euro) în beneficiul companiilor din sectorul menţionat, pentru a le ajuta să îşi modifice tehnologiile de producţie, a precizat Gergely Gulyas.

Interdicția va afecta produsele din plastic cu o grosime de peste 15 microni. Interdicția Ungariei va fi chiar mai strictă decât cea prevăzută de Uniunea Europeană, directiva UE prevede interzicerea materialelor plastice de peste 50 de microni.

spot_img

Ultimele știri