Unul din trei români care caută o maşină nouă vrea să achiziţioneze una electrică – studiu

Unul din trei români (36%) care caută să îşi cumpere o maşină nouă intenţionează să achiziţioneze una electrică, potrivit unui studiu publicat luni de E.ON şi de Kantar EMNID.  Astfel, românii sunt printre cei mai deschişi europeni la ideea de a achiziţiona autovehicule electrice.

La fel ca majoritatea est-europenilor, românii sunt destul de sceptici atunci când sunt întrebaţi despre cum văd potenţiala supremaţie a vehiculelor electrice pe şosele. Astfel, 22% dintre cei chestionati spun că este exclus ca ţara noastră să ajungă vreodată la performanţa de a avea un parc auto format în majoritate din vehicule electrice. Alţi 25% dintre conaţionali previzionează că vehiculele electrice ar putea depăşi numărul vehiculelor cu motor convenţional abia peste 20 de ani.

De fapt, în Europa de Est sunt cele mai negative proiecţii privind viitoarea eră a mobilităţii. De exemplu, doar 15% dintre cehi consideră că maşina electrică ar putea deveni regina şoselelor în următorii 10 ani. Cei mai sceptici se declară ungurii, cu doar 14 procente dintre respondenţi, convinşi fiind că schimbarea se va face în cel mult un deceniu.

Guvernul aprobă bugetul AFM. Vor continua programele Rabla Clasic, Plus şi Rabla pentru electrocasnice

Conform răspunsurilor celor chestionaţi, în România, unul dintre principalele motive descurajante pentru cei care nu s-au lăsat încă convinşi să investească în maşini electrice ar fi numărul scăzut de staţii de încărcare.

La polul opus, deși fani înrăiţi ai industriei auto şi mari iubitori de nou în domeniu, când vine vorba de maşini electrice, germanii se dezmint. Cu toate că nu se pot plânge de lipsa infrastructurii dacă vorbim despre staţiile de încărcare, majoritatea dau vina pe preţ sau pe autonomia redusă asigurată de baterie. Prin urmare, Germania are cu cel mai mare număr de sceptici cu privire la noua eră a mobilităţii. O treime dintre germani nu cred că vehiculele electrice le vor surclasa vreodată numeric pe cele care consumă benzină sau diesel.

Samsung a primit o comandă de un miliard de dolari pentru baterii destinate pieţei europene de maşini electrice

Deşi în ultimii ani în Germania s-au făcut progrese uimitoare atât la capitolul infrastructură, cât şi referitoare la varietatea de modele oferite şi la preţul de vânzare al acestora, doar 16% dintre cei interesaţi să cumpere o nouă maşină, vor achiziţiona un autoturism electric.

„Sunt studii care susţin că în zonele Terrei cu mai multe zile însorite pe an, oamenii sunt mai optimişti. În cazul mobilităţii electrice, trebuie să recunoaştem că teoria se confirmă. 43% dintre turcii chestionaţi s-au declarat convinşi că maşinile electrice vor ajunge să domine şoselele în maximum 10 ani. Italienii văd şi ei partea plină a paharului, 37% subscriind la părerea celor din Turcia”, se arată în studiu.

Rezultatele fac parte din studiul “Trăind în Europa”, realizat în prima lună a acestui an, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.

spot_img

Ultimele știri