Urșii polari ar putea dispărea până în 2100 din cauza schimbărilor climatice – studiu

in Biodiversitate 21 July 2020 60 Views

Schimbările climatice ar putea cauza dispariția urșilor polari aproape în totalitate până la sfârșitul secolului, a avertizat un nou studiu. Dispariția treptată a habitatului lor din cauza distrugerii banchizelor, locul unde urșii vânează foci, face ca animalele să piardă hrana indispensabilă și vor muri de foamete, avertizează oamenii de știință într-un raport publicat luni în revista Nature Climate Change.

ursi polari extinctie

Carnivorele, care trăiesc în regiunile arctice unde temperaturile pot scădea până la -40° C în timpul iernii, pot posti luni întregi, mai ales în timpul verii când gheața se topește în fiecare an.

Dar, cu încălzirea globală, perioada fără gheață durează mai mult și mai mult. Incapabil să găsească o sursă de hrană alternativă la focă, tot mai mulți urși flămânzi se aventurează mai departe de teritoriile lor obișnuite și mai aproape de zonele locuite.

“Studiul arată clar că urșii polari se descurcă mai bine cu o încălzire globală mai mică. Dar, indiferent de scenariul pe care îl privești, există îngrijorări serioase cu privire la conservarea speciei”, a spus pentru New York Times cercetătorul Andrew Derocher.

Toate cele 19 subpopulații imprăștiate în cele mai reci zone ale globului ar putea fi șterse până în 2100, deoarece încălzirea globală continuă să erodeze banchizele.

În plus, dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în același ritm, “reducerea natalității și supraviețuirea vor pune în pericol aproape toate sub-populațiile până în 2100”, spun cercetătorii.

Conform tendințelor actuale, urșii polari din 12 din 13 subpopulații analizate vor fi fost decimate în 80 de ani de ritmul galopant de schimbare a zonei arctice, care se încălzește de două ori mai repede decât planeta în ansamblul său.

“Estimând cât de slabi și cât de grași pot fi urșii polari, și modelând consumul lor de energie, am fost capabili să calculăm numărulde zile pe care urșii polari pot sta nemâncați înainte ca ratele de supraviețuire pentru pui și adulți să înceapă să scadă”, a declarat autorul principal Peter Molnar, profesor la Universitatea din Toronto.

Femelele sunt cele mai afectate de fenomen.

„Femelele trebuie să prindă destule foci pentru a stoca suficientă grăsime și pentru a produce suficient lapte pentru a-și hrăni puii pe tot parcursul verii”, a spus Amstrup.

Cercetătorii spun că singura modalitate de a-i salva este de a le proteja habitatul prin oprirea încălzirii globale.

„Dacă cumva, prin magie, banchizele ar putea fi menținute chiar și pe măsură ce temperaturile cresc, urșii polari ar fi bine. Problema este că habitatul lor se topește literalmente”.

 

Comentarii

comentarii