Cum să ai o vacanță prietenoasă cu mediul. Top 10 orașe eco-friendly din Europa

Cei ce își doresc să călătorească fără să aibă un impact mare asupra mediului înconjurător au tot mai multe opțiuni eco-friendly care îmbină turismul cu grija față de mediu. Publicația TravelSupermarket a alcătuit o listă cu zece orașe din Europa unde te poți caza la hoteluri cu un impact redus asupra mediului.

hoteluri eco friendly vacante sustenabile
via voksenaasen.no

În topul locațiilor eco-friendly se află Berna (Elveția), urmată de Helsinki, Luxemburg, Bruxelles și Reykjavik.

Tehnici inovatoare și practici sustenabile, în drumul către turismul eco-friendly

Majoritatea hotelurilor selectate au diverse metode de a evita risipa și de a proteja mediul. Dintre acestea, amintim produse de curățare ecologice, sisteme care refolosesc căldura irosită sau sisteme de încălzire geotermale, senzori care reglează temperatura când oaspeții nu sunt în cameră, dușuri speciale care economisesc apă, sau aprovizionarea de la producători locali, cu produse organice.

Multe dintre hoteluri au grădini pe acoperișuri, o practică tot mai des întâlnită în mediul urban. De exemplu, Boutique Hotel Stadthalle găzduiește pe acoperiș cea mai mare grădină de lavandă din Viena, Conscious Vondelpark din Amsterdam are stupi de albine sălbatice pe eco-acoperiș, iar acoperișul hotelului Voksenasen din Oslo este acoperit în proporție de 25% cu vegetație care adăpostește viețuitoare sălbatice.

Unele hoteluri oferă programe care recompensează clienții pentru alegeri „verzi”. Hotelul Sandymount din Dublin oferă recompense clienților care renunță la curățenia zilnică, iar oaspeții care ajung la Boutique Hotel Stadthalle cu trenul sau cu bicicleta primesc un bonus. În Luxemburg, hotelul Melia oferă lecții despre conservarea și pierderea habitatului.

Sfaturi pentru o călătorie mai prietenoasă cu mediul

Fiecare călător poate lua decizii care reduce impactul asupra mediului. Iată câteva sugestii:

  • Evită să faci escale. Avioanele consumă foarte mult combustibil la decolare, așa că optează pentru un zbor direct acolo unde se poate, mai ales pentru distanțe scurte;
  • Folosește mai rar aerul condiționat. De multe ori, hotelurile lasă aerul condiționat la temperaturi foarte scăzute și putere mare, fără să-l oprească când se răcește suficient. Pe lângă faptul că aceste dispozitive consumă multă energie electrică, o parte dintre ele încă folosesc HCFC (hidroclorofluorocarbon), care este foarte dăunător mediului și subțiază stratul de ozon;
  • Renunță la curățenia zilnică. Vorbește cu administrația hotelului și roagă-i să curețe camera mai rar, sau chiar deloc! Până la urmă, nici acasă nu înlocuim așternuturile și nu dăm cu aspiratorul în fiecare zi;
  • Cumpără produse locale. Pe lângă faptul că au amprenta de carbon mult mai scăzută față de produsele importate, susții și economia locală;
  • Nu hrăni animalele sălbatice și nu atinge coralii. Fii respectuos față de viața sălbatică;
  • Ia pungi reutilizabile cu tine, pentru a evita achiziționarea pungilor de plastic;
  • Închiriază o mașină electrică sau hibrid. Pentru plimbări scurte, renunță la vehicule motorizate și alege mersul pe jos sau bicicleta.
spot_img

Ultimele știri