Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Vaslui. Un incendiu puternic de vegetație a afectat 50 de hectare

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au intervenit miercuri seară pentru stingerea unui incendiu puternic de vegetație uscată, în comuna Oltenești. Focul, care a afectat 50 de hectare, a izbucnit la 10 kilometri de o pădure de foioase.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale, iar în ajutor le-au venit serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din comunele Olteneşti şi Muntenii de Jos.

Focul a lichidat în jurul orei 23, însă, din cauza codului galben de vânt puternic, comandantul acţiunii a hotărât ca peste noapte să rămână un echipaj de pompieri care să supravegheze zona.

Suprafața afectată este de aproximativ 50 de hectare, în special pășune neîngrijită și stuf. Incendiul a fost întreținut de vânt, dar cauza a fost realizarea unor focuri în spațiu deschis pentru igienizare”, a declarat pentru Green Report purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

La 10 kilometri de locul unde a izbucnit incendiul, despărțită de un drum european, se află o pădure de foioase.

La sfârșitul lunii octombrie, un incendiu de vegetație a afectat o suprafață de 88,5 hectare din zona Parcul Național Domogled – Valea Cernei, din care 23,7 hectare din Rezervația Naturală Coronini-Bedina. Intervenția inițială s-a făcut cu lopeți, accesul la surse de apă fiind foarte dificil, apoi cu un elicopter. Potrivit paginii de Facebook Stop Defrișărilor, incendiul ar fi ars mai multe habitate protejate, de interes european și numeroase specii de plante și animale.

„Incendiile de vegetație duc la eliberarea în atmosferă a unor cantități considerabile de CO2, iar în funcție de direcția și intensitatea vântului, aerul poate deveni irespirabil în comunitățile locale, asta pe lângă celelalte riscuri asociate”, a explicat Cristian Remus Papp, manager Biodiversitate și Arii Protejate WWF România, pentru Green Report.

Acesta a adăugat că este nevoie de o conștientizare mai mare în rândul localnicilor cu privire la riscurile incendierii miriștilor, iar autoritățile de mediu competente să ia măsurile necesare de prevenire și de sancționare a unor astfel de practici, după caz.

spot_img

Ultimele știri