Campanie pentru protejarea planetei: devino vegan pentru o săptămână

O organizație non-profit din Marea Britanie îi îndeamnă pe oameni să devină vegani pentru o săptămână. Promotorii campaniei susțin că adoptarea unui stil de viață vegan este unul dintre cele mai semnificative măsuri pe care cineva le-ar putea adopta pentru a combate schimbările climatice.

vegan
foto: wikimedia commons

Campania „Plate up for the Planet” este derulată de organizația caritabilă The Vegan Society, una dintre cele mai vechi de acest tip din lume, fondată în 1944.  Pe parcursul întregii săptămâni, organizația va furniza pentru cei care acceptă provocarea rețete, sfaturi, și materiale motivaționale.

Până la momentul scrierii acestui articol, în campanie s-au înscris 209 de persoane. Ceea ce înseamnă că, într-o săptămână, toate aceste persoane ar putea să economisească 3.073 de kg de CO2.

vegan
foto: plateupfortheplanet.org

Potrivit datelor ONG-ului, circa 500.000 de persoane din Marea Britanie au adoptat deja stilul de viață vegan. Adepții unui asemenea mod de viață exclud produsele de proveniență animală atât din dietă, cât și din alegerile vestimentare. Așadar, resping atât consumul de ouă, miere, brânză sau alte lactate, cât și hainele de blană naturală sau accesoriile din piele.

Într-un studiu recent, în care doi cercetători susțin că alegerile personale sunt mai eficiente în combaterea schimbărilor climatice față de politicile de mediu, adoptarea unei diete vegetariene este una dintre recomandările lor. Dacă ar alege o dietă alimentară bazată pe legume și fructe, într-un an, o persoană ar genera cu 0,8 tone de emisii de CO2 mai puține.

Potrivit Harvard Health Publications, vegetarienii se împart în mai multe categorii, veganii fiind cei care nu consumă deloc produse de origine animală.

Potrivit aceleiași surse, vegetarienii, spre deosebire de cei care consumă carne, consumă de obicei mai puține grăsimi saturate și colesterol. De asemenea, dietele lor au un aport mai mare de: vitamina C,E, fibre, acid folic, potasiu și magneziu. Datorită acestor lucruri, ei au un colesterol mai mic, o tensiune arterială mai mică și un indice de masă corporală mai mic, aceștia fiind indici asociați cu un risc scăzut pentru mai multe boli cronice. Totuși, nu există informații suficiente pentru a determina exact care este influența pe termen lung a acestei diete asupra sănătății.

Cu toate acestea, rezultatele studiile realizate până acum, citate de articolul publicat de Harvard, spun că o dietă vegetariană reduce riscul apariției bolilor de inimă cu 19%-25%. De asemenea, diminuează riscul apariției cancerului sau a diabetului de tip 2.

În ceea ce privește problemele asupra sănătății asociate cu o dietă vegană, persoanele care adoptă acest stil de viață consumă mai puțin calciu. Într-un studiu citat de health.harvard.edu, 75% dintre vegani aveau un aport de calciu mai mic decât doza zilnică recomandată.

spot_img

Ultimele știri