Vestas: Pierderi de aproape 1 miliard de euro in 2012

Vestas, liderul  mondial al turbinelor eoliene, a avut pierderi de 963 de  milioane de euro in 2012, iar pentru 2013 previziunile raman pesimiste, potrivit ultimului raport financiar al grupului.

General Electric detroneaza Vestas?

Potrivit tv5.org, care citeaza un studiu preliminar al BTM Consult, Vestas s-ar putea sa-si piarda si titlul de lider mondial, detinut timp de 12 ani, in favoarea General Electric care a profitat anul trecut, din plin, de dinamismul pietei americane.

Nu exista nicio indoiala ca este o lovitura dura pentru Vestas”, subliniaza  Aris Karcanias, analist BTM Consult.

Supraproductia, factor de declin financiar

2013 va fi un an si mai greu, deoarece se estimeaza un recul al cererilor in sectorul eolian”, a spus Ditlev Engel, presedintele Vestas.

Pierderile declarate in raportul pe 2012 au fost cauzate de supraestimarea potentialului din sectorul eolian, la nivel global, ceea ce, potrivit oficialilor grupului danez,  a dus la supraproductie. Incercarile de redresare a companiei au inceput insa din 2011, cand au fost  suspendate aproape 5.000 de posturi, adica 22% din totalul angajatilor.

908 MW, instalati  de danezi in Romania

Vestas a amplasat in Romania, incepand din 2010, 360 de turbine eoliene, cu o capacitate de 908 MW, potrivit datelor statistice inregistrate pe site-ul Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana. Cele mai multe eoliene produse de Vestas se afla in Dobrogea, iar de la sfarsitul anului 2011, si pana in prezent, numarul turbinelor daneze, instalate in parcurile eoliene din Romania s-a dublat, la fel ca si numarul megawatilor, care, in 2011, se ridica la 488.

In Romania nu exista o fabrica de turbine eoliene, iar, in aceasta situatie, tara noastra devine o piata de desfacere excelenta pentru companiile straine. Parcurile eoliene din Romania sunt echipate de 6 producatori externi, si anume Vestas, Siemens, General Electric, Furlander, Gamesa si Nordex.

GE aduce turbine de 30 milioane USD in parcul eolian Cerna

Lider pe piata romaneasca si est-europeana a furnizorilor de tehnologie in sectorul energiei regenerabile, General Electric (GE) va livra 7 turbine eoliene, in valoare de 30 milioane USD, pentru parcul eolian Cerna din Tulcea, potrivit reprezentantilor companiei.

Proiectul Cerna este cel mai recent exemplu al implicarii noastre in sustinerea cresterii sectorului energiei eoliene in Romania si pe teritoriul Europei de Est”, a declarat Stephan Ritter, director general al Diviziei de energie regenerabila GE.

Pana acum, GE a instalat in Romania 269 de turbine eoliene, dintre care 240 se afla in parcul eolian Cogealac/Fantanele.

 

 

 

spot_img

Ultimele știri