Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Veterinarii romani, misiune in Sudan

O echipa Vier Pfoten compusa din medici si tehnicieni veterinari romani a tratat si sterilizat 150 de caini si pisici fara stapan aflati in perimetrul bazelor militare ale misiunii ONU (UNAMID) din Darfur, provincie din vestul Sudanului.

Misiunea din programul Animale fara stapan s-a desfasurat in perioada 4 februarie – 28 februarie la solicitarea Guvernului sudanez si a UNAMID. Campania a avut ca scop prevenirea inmultirii cainilor fara stapan, pentru a se evita suferintele animalelor si ale oamenilor din aceasta provincie macinata de conflicte. Echipa trimisa la fata locului a avut in componenta 5 membri ai Vier Pfoten Romania: Anca Tomescu (medic veterinar si seful proiectului “Animale fara stapan”), Gabriel Ignat (medic veterinar), Cornel Stoenescu (medic veterinar), Ovidiu Turlea (prinzator si technician veterinar) si George Nedelcu (tehnician veterinar).

“Este prima operatiune a Vier Pfoten de acest gen si o premiera in istoria misiunilor ONU din intreaga lume, urmand ca acest program sa fie aplicat de-acum incolo si in alte locuri ale planetei unde exista situatii similare. Aceasta misiune a imbunatatit soarta multor caini. Inainte, acestia erau pur si simplu impuscati, pentru ca nu exista alternativa. De-acum incolo, in loc sa fie ucisi, cainii vor fi sterilizati”, a declarat Anca Tomescu, coordonatoarea programului Animale fara stapan derulat de Vier Pfoten.

Campania a avut loc in mai multe orase din provicia Darfur: El Fashir, Kutum, Zalingei, Nertiti, El Geanina, Masteri, Nyala si Khartoum.

Cainele Cappucino, cel mai dificil caz tratat

Asemenea situatiei dramatice a oamenilor, prinsi intr-un conflict militar nesfarsit, soarta cainilor din Darfur nu este mai buna. Lipsa apei si a hranei apasa greu asupra vietii oamenilor si animalelor. Chiar si in aceste conditii, localnicii care au caini prin jurul casei sunt dispusi sa faca unele sacrificii ca sa ingrijeasca aceste animalele, considerandu-le parte a familiei.

De la primele ore ale diminetii, ca sa evite caldura extrema din timpul zilei, echipa de veterinari incepea actiunea solicitanta de prindere a cainilor, care se refugiau in cele mai ascunse si mai neasteptate locuri. O data incarcati si inchisi in custi, cainii erau transportati cu masinile de teren ale ONU catre clinica bazei, unde erau deparazitati, sterilizati si tratati.

Cel mai dificil caz tratat de medicii romani a fost Cappuccino, un caine care suferise o tripla fractura la un membru dupa ce a fost lovit de o masina. Viata lui a fost salvata in ciuda ranilor grave, iar Cappuccino devenind o mica vedeta a bazei militare El Fashir, numerosi localnici si militari interesandu-se de soarta lui.

Din cauza riscurilor de securitate, transportul intre bazele militare a fost efectuat cu elicoptere si convoaie de camioane ale ONU. Misiune deloc usoara, avand in vedere ca de fiecare data trebuiau incarcate si descarcate circa 200 de kilograme de echipamente.

Vestea prezentei echipei SAC s-a raspandit rapid in toate bazele, medicii romani fiind intampinati cu multa caldura de fiecare data. Unii militari i-au insotit pe medici la actiunile de prindere a cainilor si le-au dat o mana de ajutor. Altii s-au implicat si mai mult, venind dupa program ca sa-si ofere serviciile la clinica.

“As vrea sa-mi exprim profunda consideratie fata de disponibilitatea Vier Pfoten International de a trimite pe propria sa cheltuiala aceasta echipa pentru a ajuta UNAMID sa implementeze acest proiect pilot de control si reducere a numarului de caini fara stapan. Este pentru prima oara in istoria ONU cand este aplicat un astfel de program, care va avea fara indoiala un impact si asupra altor misiuni ONU care se confrunta cu probleme similare”, a declarat ofiterul de relatii guvernamentale al UNAMID, Andrea Treso.

Continuarea campaniei de instruire a personalui sudanez

Pe langa tratamente si sterlizari, echipa Vier Pfoten a instruit zeci de veterinari sudanezi in controlul reproducerii si tratarea cainilor si pisicilor. Interesul veterinarilor sudanezi, obisnuiti sa trateze doar oi, capre si vaci, a fost enorm, un semnal de bun augur pentru imbunatatirea sistemului medical veterinar din Darfur.

Astfel peste 40 de medici si tehnicieni veterinari sudanezi din regiunea Darfur si Karthoum au beneficiat de sesiuni de pregatire intensiva asistand la operatiile efectuate de medicii romani.

“Suntem convinsi ca aceasta campanie va fi sursa de inspiratie si pentru alte misiuni ONU si regiuni din Africa. Toti oficialii sudanezi si ai UNAMID ne-au solicitat sa revenim in Sudan. In cadrul intalnirii de final pe care am avut-o cu acestia, la Karthoum, am agreat sa ne intoarcem in Sudan, in luna septembrie, in special pentru a continua programul de pregatire pentru veterinarii sudanezi”, a mai spus Anca Tomescu.

Cosmin Zaharia

spot_img

Ultimele știri