Cum e viața în Baseco, mahalaua din Filipine unde găsești din plin toate tipurile de poluare

in Filipine, arhipelagul poluat 21 March 2019 124 Views

Green Report a făcut o vizită în mahalaua Baseco, din Manila, Filipine, unde locuitorii, care și-au improvizat case din materiale găsite la gunoi, trăiesc din colectarea deșeurilor și din curățarea usturoiului. Folosesc apă din surse nesigure, iar în loc de WC-uri apelează la pungi de plastic pe care le aruncă în râul unde mai târziu pescuiesc.

Baseco
Foto: Smokey Tours

După ce faci câțiva pași în mahalaua Baseco, observi fără prea mare efort și fără să fii expert, că aici găsești toate tipurile de poluare. Gunoaiele sunt peste tot unde întorci privirea, dar mai ales pe malul Mării Chinei; apa din râul Pasig, în care plutesc tot felul de obiecte din plastic, are o culoare îndoielnică, ca și cea din puțul de unde localnicii se alimentează; din curți se scurge apă cu detergent, care se prelinge direct în mare; tricicletele și scuterele lasă urme de fum gri, înecăcios.

Am ajuns în zonă pentru că voiam să înțeleg cât de poluată este țara în care locuiesc de șase luni, față de România. Citisem pe câteva site-uri că nu ești în siguranță dacă te duci singur acolo și că locuitorii din Baseco își vând rinichii ca să-și câștige traiul, așa că am făcut vizita prin Smokey Tours, un ONG care vrea să le arate turiștilor și o altă parte a Manilei.


Baseco s-a format de-a lungul timpului prin depunerea de pământ în urma construcțiilor și a deșeurilor. Deși zona a fost groapă de gunoi, oficial, numai între 2004 și 2005, aici se depozitează mai mereu deșeuri. Acum, peninsula are o suprafață de 56 de hectare. 105.000 de persoane, care au fost împinse de către societate spre periferii, și-au improvizat case aici.

Sub forma unor cuburi de o singură cameră, de 6 x 3,5 metri, care găzduiesc șase – opt persoane, mai toate au fost ridicate din materiale găsite la groapa de gunoi. Unele sunt înălțate pe piloni, chiar deasupra apei, și sunt primele afectate de ploile abundente. Filipine are parte de cel puțin 21 de taifunuri pe an, când apa în mahala ajunge până la brâu. În timpul taifunurilor mari, apa trece de înălțimea unui om, așa că locuitorii trebuie să evacueze zona și să se întoarcă după câteva zile, să reconstruiască totul.

Tessie, ghidul nostru de la Smokey Tours, a locuit în mahala o bună parte din viața ei, iar acum ne ajută să avem o privire completă a traiului pe care îl duc acolo localnicii. Ne îndeamnă să o urmăm pe poteca îngustă dintre primul rând de case, așezate deasupra râului Pasig și alt rând, paralel.

slum
Foto: Smokey Tours

Printre oamenii ieșiți în fața cuburilor, pierduți în vreun telefon cu taste sau la discuții cu vecinul, tarabe cu pește crud și organe de pui și magazine sari-sari, care vând cantități mici de produse, cât să-ți încapă în podul palmei, ambalate în plastic, mai trece și câte un scuter. Pentru că, din loc în loc, aleea are acoperiș, noxele rămân captive acolo o vreme, lângă pește și pui, și sunt inhalate de filipinezi, care nu par deloc deranjați. Eu mi-aș fi scos masca, dar Tessie mi-a recomandat de la început să nu fac asta, pentru că o să le trezesc suspiciuni localnicilor. Așa că tot ce pot să fac este să-mi țin respirația.

Rămân mereu în urmă pentru că sunt atentă să nu calc în apa de la țevile înțepate și care alimentează o parte din case, dar și pentru că încerc să asimilez din mers tot ce se desfășoară în fața ochilor mei. Sunt uimită de cât de curați, prietenoși și veseli sunt oamenii de acolo. Două femei care mănâncă ne invită la masă, iar copiii, veseli și puși pe șotii, ne fac cu mâna și strigă după noi: „Hello!”, „What’s your name?”.

Uneori, ne spune Tessie, asta e toată engleza pe care o vorbesc, pentru că, în cazul fericit în care se duc la școală, profesorul are puțin timp să aloce fiecărui elev din cei 70 câți sunt într-o clasă. Alți copii trebuie să rămână acasă și să-și ajute părinții la curățat usturoiul, una dintre principalele surse de venit pentru cei din Baseco. Dimineața, un om de afaceri aduce saci cu usturoi, iar seara ia înapoi bulbii decojiți și îi vinde către restaurantele și magazinele din Manila. Plata pentru un sac de 15 kilograme de usturoi decojit este de 75 de pesos (6 lei).

slum usturoi
Foto: Smokey Tours

A doua preocupare a celor din Baseco este căutatul prin gunoaiele din mahala sau, și mai sigur, din râul Pasig, care, ținând cont de cantitatea de plastic vărsată în mări, a figurat pe locul 8 din 20 cele mai poluatoare. Mai departe, curenții fac ca apa mării să scoată la mal toate deșeurile. Și sunt multe, ținând cont că Filipine este una dintre cele cinci țări care sunt responsabile de jumătate din plasticul care ajunge în ocean. 

Doi copii se plimbă prin apa gri a mării, în căutare de plastic. După șase ore de căutări, de obicei strâng reciclabile pe care primesc apoi, de la magazinele de colectare a deșeurilor (engl. „junk shops”) 150 de pesos (12 lei).

Oamenii de aici trebuie să se descurce cu deșeurile aduse de apă, dar și cu cele pe care le produc chiar ei.

Foto: Greenpeace

Camioanele de gunoi nu intră în mahalale (engl. „slums”), pentru că străzile sunt foarte înguste. Vin regulat, în fiecare săptămână sau la fiecare două săptămâni, dar la intrarea în cartier și stau cinci minute. Iar oamenii trebuie sa alerge să pună deșeurile în camion”, a explicat pentru Green Report Charlotte Lesage de la compania franceză Plastic Flamingo care încearcă să colecteze plasticul ușor din Filipine.

Însă locuitorii de aici au probleme mai mari decât lipsa sistemului de management al deșeurilor. Nu au nici măcar toalete. Folosesc pungi de plastic pe care le aruncă apoi în golf. Sau, atunci când își permit, plătesc 3 pesos (24 de bani) ca să utilizeze un cub care le oferă intimitate, inclusiv pentru duș. De acolo, însă, totul ajunge tot în apă. În aceeași apă din care prind peștele pe care mai târziu îl mănâncă cu toată familia.

Uneori vezi semne ale unor inițiative menite să îi ajute pe localnici, dar care au rămas în stadiul de proiect. Un ONG a construit o toaletă cât patru cuburi de-ale filipinezilor, cu WC-uri și dușuri, numai că pe uși se văd lacăte mari. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru că organizația n-a luat în calcul problema apei curente, care e una mare în Baseco. Să aducă țevile de apă de la intrare în mahala, până în colțul opus, unde au construit, i-ar costa mii de pesos, ne lămurește Tessie.

În curtea unde Smokey Tours are sediul și unde unii localnici confecționează produse din crini și coji de usturoi, stau stivuite 7.000 de vase de toaletă, alături de baxuri de Domestos. Au fost donate acum trei ani de Ministerul Sănătății care n-a ținut cont de faptul că localnicii nu au bani să-și construiască fose septice, nici măcar unele comune. Cei mai mulți nu au apă curentă așa că plătesc 6 pesos (50 de bani) pentru un bidon de 19 litri. Deși ar trebui să folosească această apă numai pentru duș și spălat haine, o utilizează și pentru gătit și pentru spălat legumele și carnea.

„O numesc «apă criminală», pentru că creează multe probleme de sănătate. Doctorii îi sfătuiesc să fiarbă apa 30 de minute, ca să moară bacteriile, dar spun că îi va costa mult să cumpere gaz, lemn sau cărbuni și o beau așa. Apa asta vine din țevile de apă pe care le-am văzut și care erau înțepate peste tot. Sunt multe bacterii în ea”, ne explică Tessie.

Potrivit Departamentului de Mediu și Resurse Naturale, 55 de persoane mor în fiecare zi în Filipine din cauza bolilor cauzate de lipsa canalizării și a instalațiilor sanitare adecvate. În Baseco, cei mai mulți locuitori suferă de diaree, iar anul trecut, un copil pe săptămână murea din aceeași cauză.

Rețeaua electrică este, de asemenea, una precară. Baseco a suferit două incendii mari, până acum. Prima dată, în 2002, 15.000 de familii au rămas fără case, iar a doua oară, în 2004, încă 20.000 de familii și-au pierdut adăpostul. În schimb, regulat au loc incendii mai mici (în luna ianuarie au fost afectate 150 de familii).

E nevoie de multe documente și de mulți bani ca să ai un contor, spune ghidul nostru. Dacă ai unul, plătești numai 18 pesos pe KWh (1,4 lei). Dacă nu, va trebui să te branșezi la cineva, și plătești 30 – 40 pesos pe KWh (2,3 – 3 lei).

Pe la jumătatea turului, Tessie ne-a invitat în casa Deliei, o filipineză care locuiește alături de soțul său și cei patru copii într-un cub fără nicio ușă și niciun pat. Tocmai aștepta sacul de usturoi  și, cu banii primiți pentru munca sa, avea să cumpere orez pentru copii. Soțul său lucrează în construcții și împreună se chinuie să plătească dările casei. Chiria costă 1.500 de pesos pe lună (118 lei), curentul pentru cele două becuri, pentru că sunt subcontractanți – 1.000 de pesos (79 lei), iar apa costă altă mie de pesos.

Printre gunoaie și apă șiroind și băltind ici și colo, cu amenințarea din firele înnodate pe lângă acoperișuri, cu peștele expus sub aceeași prelată cu un câine fără păr și cu fumul gri al scuterelor, viața în Baseco se duce aproape ca în orice comunitate. Copiii se fugăresc, sapă în pământ sau se joacă înghesuiți într-un cub cu calculatoare vechi (pentru cinci minute plătesc un peso – 0,8 bani), adulții muncesc, povestesc cu vecinii sau cumpără mâncare gata gătită (mai ieftină decât dacă ar găti acasă), clinica finanțată de stat are porțile larg deschise, iar o parte din casa unui locuitor a fost transformată, cu ajutorul celor de la Smokey Tours, în bibliotecă. Dacă ai ignora sărăcia și condițiile improprii în care trăiesc locuitorii din Baseco, ai putea presupune că sunt tot timpul fericiți.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii