VIDEO Caz de braconaj surprins de camerele video în Situl Natura 2000 Munții Țarcu

in Biodiversitate, EcoLIFESTYLE, Video News, Videonews 8 October 20151,345 Views

WWF România a constatat recent un caz de braconaj la cerb în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, pe raza Ocolului Silvic Oțelu Roșu. Fapta este demonstrată de camerele video instalate de WWF în zonă, ce arată clar că pe 11 și 12 septembrie 2015, un grup de trei persoane intră în pădure și se întorc cu trofeul.

În urma sesizării autorităților competente de către WWF-filiala Reșița, s-a primit confirmarea că nu a fost emisă o autorizație de vânătoare la cerb pe fondul cinegetic respectiv, ba mai mult, una dintre persoanele din imagini este un angajat al Ocolului Silvic Oțelu Roșu, care gestionează fondul de vânătoare.

WWF- România derulează în Carpații din sud-vestul României proiectul Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni. O activitate foarte importantă aici o reprezintă evaluarea faunei sălbatice cu scopul de a identifica posibile coridoare ecologice, pentru asigurarea conectivitații între populații de faună specifică condițiilor noastre geografice.

WWF România monitorizează prin intermediul unor camere video fauna din arealul Parcurilor Naționale Semenic-Cheile Carașului, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei, Retezat, Parcul Natural Porțile de Fier și situl Natura 2000 Munții Ţarcu.

Carpații de Sud-Vest reprezintă una dintre cele mai mari zone de sălbăticie din Europa și una dintre cele mai bogate zone naturale din țară- 300.000 de hectare.

Citește și:

Legea vânătorii, adoptată cu modificări propuse de ONG-urile de mediu

Comentarii

comentarii