VIDEO Instanța anulează construirea unei hidrocentrale în Parcul Național Defileul Jiului

Curtea de Apel București (CAB) a anulat recent autorizațiile de construire a hidrocentralei care urma să capteze aproximativ 85% din debitul Jiului pe toată lungimea Defileului, chiar în inima parcului național. Continuarea lucrărilor devine astfel ilegală, potrivit WWF.

Sursă foto: WWF România/© Calin Dejeu

Este o victorie importantă pentru natură și pentru oameni. Nicio autoritate a statului român nu a fost suficient de hotărâtă pentru a opri acest proiect în mai bine de 12 ani, în pofida tuturor dovezilor care arătau că este ilegal. Justiția și-a făcut datoria, soluționând definitiv acest caz”, spune Diana Cosmoiu, coordonator național politici publice la WWF România.

Mai multe ONG-uri, împreună cu activiști de mediu au documentat cu analize și studii acest caz în cadrul unui grup de lucru juridic înființat la inițiativa WWF, iar asociațiile Bakwatch România și Neuer Weg au adus cazul spre soluționare în fața instanțelor de judecată.

Proiectul hidroenergetic de pe Jiu obținuse acordul de mediu în 2003, înainte ca România să devină membru al Uniunii Europene, când regulile de mediu au devenit mult mai stricte. În 2005, zona unde se construia hidrocentrala devine Parc Național (din 2005) și sit Natura 2000 de interes comunitar. Toate acestea pentru conservarea bogăției naturale a zonei: habitate de fag și frasin, habitate ripariene, habitate cu vegetație lemnoasă și versanți stâncoși, unde trăiesc specii precum ursul brun, râsul, specii de amfibieni, pești și nevertebrate (racul de ponoare).

În 2016, Garda de Mediu solicitase conducerii Hidroelectrica reevaluarea din punctul de vedere al impactului asupra mediului a proiectul de pe Jiu, în conformitate cu legislația curentă. Compania de stat a decis să atace în instanță decizia Gărzii de mediu pentru a putea continua nestingherită lucrările, încă aproape doi ani, însă instanța a respins definitiv, în octombrie 2017, acțiunea Hidroelectrica.

spot_img

Ultimele știri