VIDEO Plastic Free Lifestyle, think tank pentru o viață fără plastic

Care sunt cele mai bune variante pentru a evita generarea de deșeuri din plastic? De unde te informezi și cum comunici mai departe? De unde trebuie să vină schimbarea? Acesta sunt doar câteva întrebări care și-au aflat răspunsul în cadrul evenimentului Plastic Free Lifestyle, organizat recent de Green Report și Green Revolution, la Roaba de cultură din Herăstrău.

Ideea de a organiza un eveniment pe tema reducerii consumului de plastic a venit în urma experienței din campania Plastic Free July. Vă amintim că redactorii Green Report s-au alăturat acum o lună campaniei internaționale la care în 2015 au participat peste un milion de oameni din 130 de țări. Pe toată durată lunii iulie, au încercat să renunțe pe cât de mult posibil la plasticul de unică folosință. S-au filmat și au scris despre întregul demers într-un serial dedicat, pentru a-i inspira și pe alții.

FOTO Plastic Free Lifestyle, comunitatea consumatorilor care vor să trăiască fără plastic

Și au și reușit să o facă. La invitația Green Report, s-au alăturat în campania Plastic Free July numeroase persoane publice sau activiști de mediu. Cu toții, au încercat sub o forma sau alta să spună „nu” plasticului de unică folosință. O parte dintre aceștia au povestit despre experiență în cadrul dezbaterii din timpul evenimentului.

Dezbaterea, momentul culminant la Plastic Free Lifestyle

Cel mai important moment din timpul evenimentului Plastic Free Lifestyle a fost dezbaterea organizată cu o parte dintre susținătorii campaniei. Pe scenă, s-au aflat:

Aceștia au discutat despre soluțiile identificate în campanie, despre momentele dificile și despre cum putem acționa în continuare. Andreea Raicu a atras atenția asupra impactului pe care îl au ambalajele de plastic asupra sănătății. La cealaltă extremă, Andrei Coșuleanu a povestit despre ce impact a avut asupra propriului corp renunțarea la alimentele ambalate în plastic, dar și despre alternativele identificate. Dan Sânpetreanu a vorbit despre parteneriatele cu țăranii, prin care reușește să procure alimente produse local, neambalate. Ioana Tănase a venit cu soluția pentru cei care nu sunt dispuși să facă efortul de a lua alimentele direct de la producători. Ea a propus cumpărarea lor din piețe, în săculeții pe care îi comercializează în cadrul proiectului său. De soluții similare cu cele propuse de Ioana au beneficiat și redactorii Green Report în timpul campaniei, iar despre acestea a vorbit Cosmin ZahariaDiana Călin a împărtășit din experiența personală și a povestit despre cât este de greu să organizezi evenimente zero waste. A completat-o Ioana, care a oferit consultanță în acest sens organizatorilor unui festival, dar și Andrei, care va face același lucru anul viitor. Despre importanța educației în tot acest demers a vorbit Simona Maria Pop, care a organizat campania Iulie fără plastic.

spot_img

Ultimele știri